Control ANRE la SA „Apă-Canal Chișinău”: Furnizorul de apă, la un pas de incapacitate de plată din cauza gestionării proaste a companiei. Materialele au fost trimise la Procuratură
2425
S.A. „Apă-Canal Chișinău” este expusă unui risc major de incapacitate de plată a obligațiunilor scadente. Rezultatele controlului activității acestei companii, efectuat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), arată că, pe 31 decembrie 2022, soldul mijloacelor bănești era de 13,1 milioane de lei, pe când obligațiunile scadente de la „Apă-Canal Chișinău” - de 692,6 milioane de lei.
Același raport subliniază neglijența manifestată în cadrul procesului de planificare, de modificare a planurilor investiționale și ulterioara includere în Raportul privind realizarea investițiilor efectuate, din cauza căreia SA „Apă-Canal Chișinău” a ratat posibilitatea recuperării prin intermediul tarifelor reglementate a investițiilor realizate în valoare de 47 de milioane de lei.
Totodată, urmare a gestionării ineficiente a contractelor cu BERD și BEI, în special din cauza incapacității respectării unor condiții și clauze contractuale, precum și a tergiversării implementării proiectelor investiționale, nerambursării creditelor în termenele stabilite, care a generat cheltuieli ineficiente în valoare de peste 3,922 de milioane de euro sau 79 de milioane de lei: „La situația din 01.01.2023, investițiile nefinalizate, aflate în curs de execuție, au constituit 755,1 mil. lei, fiind de 3,7 ori mai mari ca investițiile realizate în anii 2020-2022”.
CITIȚI și Conducerea „Apă-Canal Chișinău” și Ion Ceban sunt SOMAȚI să înceteze speculațiile privind sistarea aprovizionării cu apă a capitalei: „Presiunile publice, în scopul aprobării unui tarif lipsit de justificări economice sunt inadmisibile”
„Operatorul nu și-a onorat obligația de a prezenta anual documentele necesare pentru actualizarea tarifelor și a ratat includerea în cheltuielile de bază, luate în calculul tarifului aferent serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare a circa 13 milioane de lei. Având o situație financiară precară, conducerea operatorului a agravat-o și mai tare, prin depășirea în fiecare an a valorilor cheltuielilor de bază aprobate de către ANRE cu circa 25-34%. Societatea nu a aplicat principiul eficienței maxime la cheltuielile minime la achiziționarea bunurilor materiale, fiind admise cheltuieli ineficiente în sumă de 3,4 milioane de lei”, mai informează ANRE.
Controlorii au mai stabilit că la companie nu au fost luate măsurile necesare pentru reducerea pierderilor de apă în sistem, în scopul creșterii eficienței sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare. În rezultat, consumul tehnologic și pierderile de apă au fost depășite considerabil față de cele aprobate de către ANRE - cu 88,5% în anul 2020, cu 75,3% în anul 2021 și, preliminar, cu 73,5% în anul 2022, înregistrând cheltuieli nejustificate, neacceptate prin tarif, în sumă de 44,9 milioane de lei.
Primarul Ion Ceban, pus la RESPECT, după ce a AMENINȚAT că-i va lăsa pe locuitorii capitalei fără apă și canalizare. „Kremlinul ne șantajează cu GAZUL, iar Ceban ne șantajează cu apa”
ANRE a obligat conducerea SA „Apă-Canal Chișinău” să întreprindă, în termen de trei luni, acțiuni în vederea redresării situațiilor expuse și constatate, inclusiv asigurării continuității prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Raportul va fi remis Procuraturii Generale și Consiliului municipal Chișinău pentru examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de la SA „Apă-Canal Chișinău”.
20.06.2026
14:53
331
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
367
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
548
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
650
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
666
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
680
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
832
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
804
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
846
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
833
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
20.06.2026
14:53
315
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
362
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
542
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
644
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
657
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
669
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
819
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
793
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
833
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
820
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
883
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
875
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
742
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
838
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
897
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1106
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1132
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
967
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
862
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1200
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1091
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
838
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
934
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1205
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
981
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1238
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














