Stiri

Contraatacul ucrainean din est: Rușii s-au retras 6 km spre sud

Actualitate 07.09.2022 12:12 Vizualizări1329
Contraatacul ucrainean din est:  Rușii s-au retras 6 km spre sud

Contraatacul ucrainean pe Frontul de Est este, cel mai probabil, unul de „oportunitate”. ISW consideră că armata ucraineană profită de deplasările trupelor ruse spre Frontul de Sud și încearcă să pună presiune din mai multe direcții.

După săptămâni bune în care acțiunile la sol au fost limitate în jurul Harkov și în Donbas, forțele ucrainene au efectuat marți un puternic contraatac în regiunea Harkov, lângă localitatea Balaklia.

Fără a fi o mare așezare urbană, aceasta are un rol operațional deosebit, prin controlul podurilor peste râul Siverski Doneț și posibilitatea atacării liniilor de comunicații terestre între Izium și Harkov/Belgorod.

Analizând sursele de informații ruse și postările (puține) de pe rețelele de socializare ucrainene, ISW arată că, cel mai probabil, Armata Ucraineană a împins forțele ruse înapoi pe malul stâng (partea de nord) a râurilor Severski Doneț și Seredna Balaklika, în acțiunea ofensivă de ieri.

Forțele ucrainene au capturat Verbivka (la mai puțin de 3 km nord-vest de Balaklia), iar rușii au demolat mai multe poduri (probabil două) în estul localității Balaklia pentru a preveni înaintarea ucraineană, scriebiziday.ro.

Imagini geolocalizate de pe rețelele de socializare indică o retragere de șase kilometri a forțelor ruse, după ce, la final de august, făcuseră o retragere planificată din localitățile de la sud de Balaklia.

Statul Major al Ucrainei a raportat ieri că aviația rusă a efectuat lovituri aeriene împotriva acestor localități, ceea ce indică faptul că aceastea sunt sub controlul ucrainenilor.

De asemenea, unele surse ruse indică faptul că în Balaklia au rămas forțe speciale ale Armatei Ruse (probabil Spețnaz, trupele de elită GRU) care sunt în încercuire operațională, ceea ce înseamnă că deși nu au încercuit fizic toată localitatea, ucrainenii sunt în poziția de a ținti toate rutele de ieșire din aceasta.

ISW arată că mutarea forțelor Rusiei de la Harkov și din estul Ucrainei către Frontul de Sud va permite probabil contraatacuri de oportunitate ucrainene. Cel din 6 septembrie a fost probabil facilitat de redistribuirea forțelor ruse spre Herson.

În timp ce președintele Zelenski s-a limitat la a felicita militarii ucraineni de pe toate fronturile, Aleksei Arestovici, consilierul său a arătat că rușii s-au retras la est de Balaklia și că trimit rezerve care „vor avea o mulțime de surprize acolo”.

Potrivit lui Arestovici, ziua de ieri s-a soldat cu mulți morți de partea rusă și soldați care au fost luați prizonieri de ucraineni.

Consilierul prezidențial arată că o eventuală poziționare a artileriei ucrainene la Balaklia ar pune sub focul acesteia inclusiv pozițiile ruse din Kupiansk, acoperind principala arteră de aprovizionare a tuturor trupelor ruse din zona Izium și din nord-estul Donbasului.

„Este încă prea devreme pentru a judeca succesul ofensivei, deoarece este doar prima zi și este probabil ca rușii să încerce un contraatac. Dar cucerirea acestui oraș într-o singură zi este un mare succes, deoarece rușilor le-a luat câteva săptămâni pentru a cuceri orașe de dimensiuni echivalente”, a mai arătat Arestovici.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 27.08.2026 27.08.2026 13:02 671 Horoscopul zilei 27.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri