Stiri

Conflict dulce-amar la Ocnița. O fabrică de zahăr „intră în forță” ca să-și recupereze datoria

Social 21.10.2013 16:54 Vizualizări1417
Conflict dulce-amar la Ocnița. O fabrică de zahăr „intră în forță” ca să-și recupereze datoria wikimapia.org

Scandal de proporții în satul Ocnița din raionul Ocnița. Primarul localității, Victor Manuil, care gestionează și o întreprindere individuală înregistrată pe numele soției sale, Elena Manuil, acuză administrația fabricii de zahăr „Südzucker” de abuz și lipsă a bunului-simț. Motivul este că reprezentanții fabricii au încercat să culeagă roada de pe un teren cultivat de compania primarului.

Potrivit lui Manuil, totul ar fi pornit de la o decizie judecătorească irevocabilă prin care a fost pus sechestru pe o parte din roada întreprinderii. Este vorba despre un lan cu floarea-soarelui. Din cauza unei datorii de 700 de mii de lei, pe care firma lui Manuil o are față de producătorul de zahăr, „Südzucker”s-a adresat în judecată și a obținut câștig de cauză, iar roada întreprinderii datoare a fost pusă sub sechestru.

Deși recunoaște că are o datorie de câteva sute de mii de lei la fabrica de zahăr, Manuil susține că „aceștia nu au ce căuta pe deal”. „Eu am datorie în bani, dar nu în producție. Le-am propus să soluționăm problema pe cale amiabilă, dar ei nu vor. Au intrat cu forța în lan, ne-au amenințat cu pistoale, au început să ne dezasambleze tehnica noastră și au venit cu combina lor să strângă roada”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL Victor Manuil.

La rândul ei, adminsitrația fabricii de zahăr respinge acuzațiile și spune că nu poartă nicio vină și că, de fapt, își ia ce îi aparține. „Problemele cu această întreprindere individuală au început încă în anul 2011. De atunci, tot încercăm să le soluționăm pe cale amiabilă, dar nu ne reușește. De fiecare dată, Victor Manuil nu-și onorează promisiunile. Ba mai mult, am fost și amenințați de către primar. Era cât pe ce să-l calce cu mașina pe un jurist de-al nostru. Avem înregistrări video. Nu am făcut nimic decât să mergem pe cale legală și să ne recuperăm datoriile”, a spus juristul fabricii de zahar „Südzucker”, Oleg Arsenie.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri