Conducerea PSRM s-a întâlnit la Moscova cu cei mai aprigi susținători ai RĂZBOIULUI pornit de Putin împotriva Ucrainei. Batrîncea a vorbit despre NEUTRALITATEA R. Moldova cu Leonid Kalașnikov, dar nu a pomenit nimic despre cele trei RACHETE rusești
1708
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din R, Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea, împreună cu Olga Cebotari, membră a Comitetului Executiv al PSRM, au avut ieri, 17 octombrie, la Moscova, o întrevedere cu președintele Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri CSI, integrare eurasiatică și relații cu compatrioții, Leonid Kalașnikov, unul dintre cei mai aprigi susținători ai războiului pornit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, „părțile au subliniat importanța respectării statutului constituțional de neutralitate al R. Moldova, remarcând necesitatea menținerii păcii și stabilității în R. Moldova și neadmitere a implicării acesteia în orice scenariu militar”. Totuși, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, nu a pomenit nimic de cele trei rachete rusești, care au survolat neautorizat spațiul aerian al R. Moldova pentru a bombarda Ucraina.
În comunicat se mai spune că Batrîncea „s-a adresat autorităților Federației Ruse cu solicitarea de a contribui la revizuirea prețurilor la gaze pentru partea moldovenească în vederea susținerii cetățenilor R. Moldovei”.
În cadrul discuției a mai fost menționată importanța reluării de către R. Moldova a relațiilor comercial-economice cu Federația Rusă, a revenirii produselor moldovenești pe piața rusă și asigurării accesului pe această piața pentru toți producătorii din R. Moldova.
Tot ieri, Batrîncea a avut o întrevedere cu președintele fracțiunii „Spravedlivaia Rossia” în Duma de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Serghei Mironov.
„Serghei Mironov a subliniat că „Spravedlivaia Rossia” mereu a pledat și va continua să opteze pentru un dialog constructiv între Moscova și Chișinău, pentru dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate și a activității comercial-economice în beneficiul ambelor state”, se arată în comunicatul de presă remis de socialiști.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, este convins că Batrîncea a plecat la Moscova după instrucțiuni, nu pentru a cere revizuirea prețului la gazele livrate de „Gazprom”.
„Azi unul e în drum spre Moscova după noi instrucțiuni, unul e în arest la domiciliu (Igor Dodon n.r.) și unul e primar care se ține cât mai departe de primii doi (Ion Ceban n.r.). Cândva erau echipă legată cu panglica negru-oranj. Să nu fi fugit Plahotniuc, până acum erau echipă. A plecat Plahotniuc și a distrus așa o echipa”, a scris Alaiba pe Facebook.
08.02.2026
18:56
576
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
630
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
776
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
548
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
685
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
846
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
600
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
961
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
797
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
859
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
792
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă

775

13:37
981
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
869
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
950
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
953
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
852
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
974
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
804
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
1059
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1304
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1484
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1144
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
1048
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1237
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1179
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi