Concurs pentru tinerii fotografi și cineaști din R. Moldova


Tineri cineaşti şi fotografi sunt invitaţi să participle la un concurs despre migraţie, diversitate şi incluziunea socială.
Astfel, concursul „PLURAL+ MOLDOVA”, ediția 2014, este deschis pentru toţi tinerii în vârsta de 9-25 de ani până la 17 noiembrie 2014.
Cineaştii pot produce filme de la 1 până la 5 minute de orice gen sau stil (documentar, film artistic, desen animat etc.), iar fotografii sunt aşteptaţi să prezinte un set de până la 3 lucrări.
Acestea trebuie să reflecte subiecte legate de migraţie, respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane, principiul de toleranţa zero faţă de orice formă de violenţă, dar şi promovarea coeziunii sociale între popoare şi confesiuni.
Obiectivul principal al concursului este să permită tinerilor să împărtăşească viziunile lor asupra migraţiei şi diversităţii, dat fiind faptul că ei sunt cei mai buni promotori ai toleranţei şi integrării într-o lume tulburată de diviziuni.
Câştigătorii vor fi anunțați și premiaţi în cadrul Galei de premiere, organizată anual la 18 decembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Migranţilor. Informaţiile despre concursul „PLURAL+ MOLDOVA”, ediția 2014, sunt disponibile pe www.iom.md.
Concursului Foto şi Video „PLURAL + MOLDOVA”, ediția 2014, este organizat în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, Organizaţia Naţiunilor Unite în Republica Moldova şi OWH Studio.













































































