COMENTARIU: Capcana lui Plahotniuc la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova

Maia Sandu a tras recent un semnal de alarmă referitor la riscul ca forţele anti-oligarhice de dreapta să nu ajungă la un acord privind un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Realizarea acestui obiectiv este vitală, chiar dacă preşedintele are puteri limitate.

Potrivit Barometrului de Opinie publicat recent de IPP, fostul ministru al Educaţiei, al cărui partid PAS este pe punctul de a se înregistra şi de a-şi crea filiale în teritoriu, ar fi creditat cu 20,51 intenţie de vot şi ar intra în turul doi cu socialistul Igor Dodon, pentru care ar vota 29,41% din respondenţi. Ca şi în alte sondaje, ea este urmată de liderul Partidului Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, creditat cu 12,24%.

Maia Sandu s-a declarat îngrijorată de faptul că partidele de dreapta nu sunt solidare, iar ca urmare la alegerile prezidenţiale din toamna aceasta ar putea să nu ajungă în turul doi candidatul opoziţiei antisistem. „Fărâmiţarea pe dreapta este periculoasă pentru ţară. Se poate întâmpla să nu ajungă un candidat potrivit în turul doi. Discuţiile pe care le-am avut până acum au fost generale. Am discutat cu Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”. Mai sunt şi alţi potenţiali participanţi, dar va fi destul de dificil să elaborăm mecanismele pentru ca să identificăm candidatul cel mai potrivit şi mai puţin vulnerabil. E devreme să discutăm de acest lucru, lucrurile se vor schimba”, a declarat ea la postul Pro TV Chişinău.

Acest semnal este într-adevăr de luat în seamă. În momentul deciziei Curţii Constituţionale de alegere a preşedintelui prin vot direct, scriam despre mişcarea surpriză a lui Plahotniuc. Prin această manevră, Sistemul oligarhic şi-a asigurat stabilitatea şi a câştigat timp, dar mai ales a încercat să dezbine opoziţia, scopuri care în mare parte au fost atinse.

Obiectivele Sistemului, realizate

Oligarhul n-a mai trebuit să scoată la lumină faptul că îi are în buzunar şi pe unii deputaţi socialişti şi comunişti, aşa cum ar fi fost necesar în cazul alegerii preşedintelui de către Parlament cu trei cincimi din totalul deputaţilor. În plus, alegerile parlamentare anticipate sunt tot mai greu de obţinut în prezent, protestele au scăzut în intensitate, Guvernul mimează reformele, iar unii dintre protestatari sunt arestaţi şi intimidaţi. Mai mult, prin vizita cumpărată se pare pe bani mulţi în SUA, Plahotniuc se prezintă acum ca liderul neoficial legitimat chiar şi de americani, ca garant al aşa-zisei stabilităţi şi a păstrării vectorului vestic.

În ceea ce priveşte opoziţia, puterea a reuşit să rupă frontul comun creat ad-hoc împotriva Sistemului Oligarhic de forţele pro-ruse şi pro-europene anti-oligarhice. Dodon şi Usatîi s-au distanţat de Platforma DA, iar vechile clivaje geopolitice au revenit în prim-plan pentru că a fost lansată tema prezidenţialelor.

Capcana întinsă de Plahotniuc populaţiei şi opoziţiei este una simplă, dar periculoasă. Pentru consolidarea regimului său şi a aşa-zisei stabilităţi, care înseamnă stagnare, nu reformă, el a aruncat funcţia de preşedinte în joc mizând pe faptul că această temă va schimba agenda publică şi va abate atenţia populaţiei de la problemele uriaşe – precum plata furtului miliardului din banii lor – şi de la lipsa de voinţă a Cabinetului Filip de a scoate instituţiile-cheie din captivitate, şi totodată pe faptul că va dezbina partidele de opoziţie, care vor intra în competiţie.

Barometrul Opiniei Publice arată fără echivoc că orice candidat oficial al PD-ului precum Candu sau Lupu nu are nicio şansă să iasă din marja de eroare, d-apoi să fie ales preşedinte. Ca urmare, oligarhul suprem s-ar putea mulţumi şi cu o coabitare cu Igor Dodon, liderul socialiştilor, pe care se spune că l-ar avea în buzunar. În interviul acordat deschide.md, Plahotniuc nu a exclus o asemenea variantă. Până la urmă, Dodon este un preşedinte convenabil pentru el, deoarece poate să spună că statutul nu este capturat, că reprezentantul opoziţiei este ales democratic şi în acelaşi timp să şi reducă din sprijinul pentru socialişti, care se vor afla cu un picior la putere.

Lipsa pârghiilor şi riscul vectorului

Oricum, funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este mai degrabă simbolică şi de reprezentare, iar atâta vreme cât atribuţiile acestuia nu vor fi extinse, alegerea sa prin vot direct nu-i va fi suficientă noului preşedinte, oricare ar fi el, pentru a se lupta cu Sistemul Oligarhic. Potrivit Constituţiei, acesta nu numeşte procurorul general şi şeful Consiliului Naţional Anticorupţie, ca în România, ci Parlamentul are atributul numirilor în aceste funcţii-cheie. Preşedintele are atribuţii de politică externă şi legate de apărare, fiind comandantul suprem al forţelor armate, dar nu are atribuţii de legiferare şi aşa cum s-a văzut în cazul Timofti nu are puterea de a se opune dorinţelor unei majorităţi formalizate prin orice mijloace şi unei Curţi Constituţionale, care prin interpretările ei este aproape un legislativ. Prin urmare, pârghiile sale de a contracara abuzurile Guvernului şi Parlamentului sunt limitate.

Matei Dobrovie

Citiți continuarea pe epochtimes.ro.