Perle de la vârf: Clinton - la saxofon, Voronin - la tobe
800
Vlad FILAT, liderul PLDM: „M-am aşteptat la multe, dar să-l văd pe Voronin bătând toba în faţa Parlamentului nu m-am aşteptat”.
De ce nu? Clinton poate cânta la saxofon, dar Voronin măcar la tobe…
Artur REȘETNICOV, deputat PCRM: „Guvernul Leancă va ajunge în lista neagră a poporului pentru că a cedat teritoriul Transnistriei”.
Mai întâi - nu a cedat nimic. Apoi, poate mai schimbați discursul? Liste negre, teroare roșie – totuși au trecut aproape o sută de ani de la predecesorii dvs.
Marian LUPU, liderul PD: „Sunt parlamentari comuniști radicali, care înjură, folosesc un limbaj indecent, se iau la harţă, se iau la bătaie, dar sunt alţii care sunt echilibraţi”.
Oricât ar fi de straniu, dar limbajul neparlamentar face parte din comportamentul parlamentar.
Grigore PETRENCO, deputat PCRM: „Aceste declarații sunt fanteziile lui Marian Lupu. Ei patru ani sunt la guvernare, dar situația din țară este degradabilă”.
Așa reiese, când Lupu era cu voi, situația era bună, iar de când a plecat e deja proastă?
Andrian CANDU, deputat PD: „Până şi comuniştii ştiu bine ce-i interesează, de fapt. Ei nu mai rezistă în opoziție şi au intrat în panică”.
Dacă stai opt ani la guvernare, iar apoi patru în opoziție, cum să nu intri în panică?
Carl BILDT, ministrul suedez de Externe: „Dacă vreţi să deveniţi membru al UE, trebuie să vă comportaţi de parcă sunteţi deja membru al UE”.
Ne-ar fi mult mai ușor să ne comportăm ca în UE, dacă am avea salarii ca în UE.
07.07.2016
11:00
2558
Perle de la vârf // Acum sunt bogat și nu mă pot opri
30.06.2016
15:30
4062
Perle de la vârf // Ribbentrop, Molotov și baba Vanga
11.06.2016
09:00
2090
Perle de la vârf // Șoimii lui Plahotniuc, la datorie!
04.06.2016
09:01
1920
Perle de la vârf // Cetățenii - principala marfă de export
28.05.2016
09:00
3725
Perle de la vârf // La forum și după…
21.05.2016
09:00
2719
Perle de la vârf // Cei 57 de curajoși
14.05.2016
09:00
2377
Perle de la vârf // Concursul „Cine-i mai idiot și cine-i mai util” continuă!
07.05.2016
09:01
2798
Perle de la vârf // Stabilitatea – ia-o de unde nu-i!
30.04.2016
09:00
2940
Perle de la vârf // Povești cu „zmăul” de la Marian Ilici
23.04.2016
09:00
2210
Perle de la vârf // Prezumția hoției
16.04.2016
09:00
2773
Perle de la vârf // Otrava din televizor
09.04.2016
09:00
2343
Perle de la vârf // Promoție: Pachet nelimitat la corupție!
27.12.2025
21:11
164
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
474
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
373
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
552
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
550
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
519
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
627
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
598
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
569
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
613
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
940
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2185
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
811
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
752
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1044
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
773
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1110
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
814
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
712
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
713
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
596
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
737
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
777
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
990
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
811
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














