Cetățenia moldovenească, tot mai OCOLITĂ de străini
1711
Tot mai puțini cetățeni străini solicită și obțin cetățenia R. Moldova. Potrivit datelor din Monitorul Oficial, în 2013 doar 16 persoane au redobândit sau dobândit cetățenie moldovenească.
Cei mai mulți dintre aceștia vin din statele fostei Uniuni Sovietice: Turkmenistan, Tadjikistan, Afganistan, Azerbaidjan. De asemenea, în 2013 au obținut cetățenia moldovenească și doi cetățeni români, unul dintre care este sociologul Doru Petruți.
De cealaltă parte, anul trecut, 131 de persoane au renunțat la cetățenia R. Moldova. Este vorba despre moldoveni stabiliți cu traiul în Germania, Cehia, Austria. Tot în 2013 a renunțat la cetățenia R. Moldova și fostul ginere sirian al președintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.
Precizăm că numărul persoanelor care au dobândit sau redobândit cetățenia moldovenească a scăzut considerabil în ultimul an. În 2012, numărul persoanelor care au dobândit cetățenia R. Moldova a fost de peste o sută.
Menționăm că presa a scris anterior despre corupția din sistemul dosarelor de cetățenie.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















