Ce se va întâmpla cu valul șase al pandemiei: „Ne așteptăm la un val la fel de rău sau mai rău decât valurile epidemice precedente”
1473
Oamenii de știință au avertizat țările din întreaga lumea că a treia iarnă în care ne vom confrunta cu infecția de Coronavirus va veni cu mai multe valuri, acum fiind prezent valul șase. Conform acestora, valurile pot fi la fel de puternice sau poate chiar mai puternice decât cele înregistrate până acum.
Guvernele au fost avertizate să se pregătească pentru o iarnă grea din punct de vedere sanitar, deoarece valul șase își face simțită prezența, în timp ce următoarele pot fi chiar mai rele decât cele înregistrate până acum.
Chris Murray, directorul Institutului de meteorologie și evaluare în domeniul sanitar, a declarat pentru Reuters că, în Statele Unite ale Americii, s-ar putea înregistra chiar și până la un milion de cazuri pe zi.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește Europa și Marea Britanie, oamenii de știință sunt la fel de sceptici și susțin că, din cauza faptului că oamenii vor sta mai mult în spațiile închise, deoarece se apropie iarna, vor fi înregistrate mai multe valuri de infectare.
Din fericire, conform spuselor oamenilor de știință, numărul de decese nu ar mai trebui să fie la fel de mare și nici numărul cazurilor de spitalizare.
„Oamenii care sunt expuşi celui mai mare risc sunt cei care nu s-au întâlnit niciodată cu virusul şi aproape că nu a mai rămas nimeni”, a declarat Murray.
Se spunea că anul 2022 este anul endemiei, însă varianta Omicron a dat acest lucru peste cap. Așadar, Adam Kucharski, epidemiolog la Școala de Igienă și Medicină Tropicală din Londra, susține că, momentan, nu putem vorbi despre finalul pandemiei.
„Toate scenariile (cu variante noi) indică potenţialul pentru un val viitor mare la un nivel care este la fel de rău sau mai rău decât valurile epidemice din 2020/2021”, a fost menționat în raportul bazat pe un model de la Colegiul Imperial din Londra.
„Dacă se întâmplă acolo, se poate întâmpla aici. Să ne pregătim pentru un sezon gripal în adevăratul sens al cuvântului”, a spus John McCauley, directorul Centrului mondial pentru gripă din cadrul Institutului Francis Crick din Londra.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, fiecare țară trebuie să fie pregătită pentru noile valuri de infectare și să le abordeze folosind tot arsenalul pandemic de care dispun. Aici este vorba de: vaccinuri, intervenții, masca de protecție, distanțarea fizică și testarea populației.
„Când există un val de infecţii, trebuie să ne punem măştile, trebuie să ne testăm. Asta înseamnă să trăieşti cu COVID-19”, a declarat Sharon Alroy-Preis, directoarea agenţiei pentru sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii din Israel, conform digi24.ro.
Pe baza acestui lucru, Israelul a anunțat ca va reîncepe testarea călătorilor de pe aeroportul țării.
17
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
69
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
293
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
242
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
239
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
233
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
359
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
525
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
417
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
428
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
15:03
6
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
110
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
127
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
138
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
328
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
488
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
389
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
403
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
402
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
462
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
534
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
747
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
568
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
649
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
610
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
648
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
660
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
616
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
633
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
759
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
766
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
710
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
683
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
723
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
787
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














