Ce i-au determinat pe conducătorii Rusiei să declanșeze RĂZBOIUL din Ucraina. Un expert în propagandă vorbește despre „evenimentele imaginare” și tot felul de iluziile

Ksenia Kirillova, expertă în mentalitate, propagandă și politică externă, susține, într-o analiză, că imaginea distorsionată a Kremlinului despre lume a jucat un rol imens în declanșarea războiului din Ucraina.

Într-o analiză a CEPA (Centrul de Analiză a Politicii Europene), Kseniei Kirillova prezintă treptele pe care politica rusă le-a urmat pentru a răspunde „evenimentelor imaginare”.

„Una dintre cele mai grave și mai puțin discutate probleme ale Rusiei este că, sub mâna atotputernică a lui Vladimir Putin, antenele statului pentru primirea și analiza informațiilor au fost atât de grav degradate, încât acesta a orbit în fața evenimentelor.

Această degradare a început cu mult înainte de 2014 și este parțial responsabilă pentru decizia inițială a lui Putin de a anexa Crimeea și de a începe un război în Donbasul ucrainean. Este o fațetă profund periculoasă a politicii rusești.

Kremlinul se bazează pe rețele de figuri marginale, criminale și pur și simplu inadecvate pentru a-și promova influența în străinătate. Asta se referă nu numai la sprijinul acordat unor lideri nepopulari, cum ar fi fostul președinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici - forțat să fugă în urma unei revolte populare în 2014 -, ci și la anumite mișcări sociale atât de nepopulare, încât au fost discreditate în ochii populațiilor locale.

De exemplu, în Crimeea, Kremlinul a mizat pe așa-numitele organizații de cazaci, care includeau foști bandiți din anii 1990, precum și urmași ai gardienilor de închisoare, șefi de control și șefi de partid, potrivit tătarilor din Crimeea. Locuitorii au raportat că aceste grupuri au fost implicate în crime și răpiri, ceea ce nu le-a adus popularitate în rândul populației din peninsulă”, scrie experta în mentalitate, propagandă și politică externă, potrivit Știrile TVR.

Ea vorbește și despe rolul Bisericii Ortodoxe Ruse și al partidelor radicale din străinătate.

„Un alt instrument „soft power” favorizat a fost încrederea în elementele Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, în special cele care erau considerate atunci marginale chiar și în interiorul Rusiei. Este important de menționat că, în anii 2000, radicalismul religios nu era încurajat în biserica rusă. Desigur, au existat întotdeauna grupuri de teoreticieni anti-occidentali ai conspirației care îl glorificau pe Stalin, urau schimbarea și visau la restaurarea unui imperiu. Cu toate acestea, aceste grupuri nu constituiau curentul principal al bisericii și erau privite cu ochi răi de conducerea bisericii și de credincioșii educați. A fost nevoie de timp pentru ca acestea să devină mainstream.

Cu toate astea, chiar înainte de această evoluție internă, Kremlinul a pariat pe partidele și grupurile radicale din străinătate. În Serbia, de exemplu, acesta a fost Partidul Radical Sârb neofascist, iar apoi partidul Zavetniki, care a apărut din acesta. În Ucraina, frățiile ortodoxe și organizația Catedrala Poporului, care la acea vreme abia începuse să prindă putere în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, erau considerate cele mai pro-ruse. În decembrie 2013, președintele acestei organizații, Igor Druz, a organizat o procesiune religioasă la Kiev împotriva „eurosodomiei”, așa cum a numit el dorința ucrainenilor de a încheia un acord de asociere cu UE.

Dar, deși figuri precum Druz puteau fi extreme, ele erau, de asemenea, utile. Persoanele cu opinii similare au început să fie folosite de analiștii și agențiile de informații ale Kremlinului nu doar ca agenți de influență pentru a urmări scopurile Kremlinului, ci și ca surse de informații despre evenimentele din țările lor. Este foarte posibil ca rapoartele lor inadecvate să fie, de asemenea, baza miturilor propagandistice din 2014, conform cărora „naziștii ucraineni la ordinul SUA și al Eurosodomiei vor distruge populația rusofonă din Donbas”, după cum a formulat Druz”, mai susține Ksenia Kirillova.Experta aduce în discuție și antioccidentalism extrem, „foarte emoțional”, promovat de propaganda rusă.

„De asemenea, a fost un mit că populația din Donbas era cumva „pregătită să ia armele împotriva regimului de la Kiev” și că un război civil la scară largă în Ucraina era inevitabil. De fapt, astfel de opinii erau împărtășite doar de o categorie extrem de mică de marginali ideologici. Chiar și Druz a declarat că, la început, „puțini oameni din rândul autorităților oficiale rusești au înțeles ce se întâmpla”, adică nici măcar la Moscova nu au vrut să-i asculte fanteziile.

Dar situația s-a schimbat ulterior în mod dramatic. Paraziții au fost primiți cu bucurie în rândul populației, nu numai în străinătate, ci și în comunitatea experților ruși. Politica rusă a început să răspundă în evenimente imaginare, organizațiile rusești, inclusiv agențiile de informații, au început să fabrice dovezi ale unor evenimente inexistente, iar politicile externe și de apărare au început să răspundă la fel. Există o linie clară între aceste evoluții și îmbrățișarea de către Rusia a războaielor de agresiune.

Invitat al emisiunilor TV de propagandă rusească și fost cercetător de frunte la Institutul rus pentru studii strategice (RISS), Aleksandr Sîtin a fost concediat la începutul anului 2015. El a început apoi să detalieze acuzațiile la adresa fostului său angajator. A spus că directorul de atunci al institutului, fostul general al SVR Leonid Reșetnikov, a fost copleșit de ideile religioase ale Gărzii Albe, ceea ce a determinat organizația să susțină îndelung că Ucraina este un stat eșuat creat în mod artificial.

„Această poziție a fost amestecată cu un antioccidentalism extrem, foarte emoțional”, a spus Sîtin. „Se baza pe teza că civilizațiile europeană și rusă au misiuni istorice opuse: cea europeană pune omul în centrul sistemului său de valori, în timp ce cea rusă îl pune pe Dumnezeu pe primul loc.” În opinia lui Sîtin, aceștia au fost exact cei care au făcut lobby pentru decizia de a anexa Crimeea și de a declanșa un război în Donbas în 2014.

Confirmarea poate fi găsită pe conținutul site-ului RISS pentru 2013-2014. În special, la apogeul revoltei Euromaidan din februarie 2014, pe site-ul Institutului a apărut un interviu cu o figură finlandeză marginală, Johan Beckman, descris ca politolog și cunoscut pentru colaborarea sa cu portalul radical ultraortodox Russian People's Line, care a apărut pe site-ul Institutului. Într-un interviu acordat RISS, Beckman a afirmat că Euromaidanul a fost „finanțat de agențiile de informații occidentale” și a fost „o ocupație fascistă a străzilor și clădirilor”.

Chiar mai devreme, la sfârșitul lunii decembrie 2013, Institutul l-a publicat pe un bărbat pe nume Eduard Popov, numit specialist în Ucraina, care susținea că Maidanul va duce la o scindare a Ucrainei, iar „liderii noii Revoluții Portocalii sunt elemente ale Occidentului”.

RISS nu este o organizație marginală care urlă în sălbăticie - este subordonată direct Administrației Prezidențiale și, anterior, se afla sub jurisdicția serviciului de informații externe, SVR. Sarcina sa de a convinge opinia publică este marginală; RISS informează elita administrativă rusă”, se mai arată în analiză.

Ksenia Kirillova amintește și despre un articol publicat, în 2018, pe site-ul web Gândirea militară - apropiat de Ministerul Apărării - în care se vorbea despre faptul că ”pregătirile deschise pentru intervenția NATO și a SUA în Rusia erau în curs de desfășurare”. Autorul susține că aceasta este opera unei mafii de elită globale, satanică, care vrea să obțină controlul total al planetei și al omenirii.

Clubul de discuții Valdai - creație a președintelui rus, din care făceau parte personalități intelectuale, a oferit și el sprijin ideologic isteriei războiului și, în cele din urmă, invaziei la scară largă.

„Nu există niciun motiv să sperăm într-o îmbunătățire. Chiar și experții pro-Kremlin prezic o arhaizare în continuare a Rusiei, menționând că ar trebui să ne așteptăm la degradare. Cea mai gravă consecință a acestei tendințe este imposibilitatea de a purta negocieri constructive cu Kremlinul. Conducătorii Rusiei, așa cum s-a remarcat în repetate rânduri, locuiesc într-o iluzie”, conchide Ksenia Kirillova.