Ce este Mișcarea Imperială Rusă, despre care se crede că are oameni în toată Europa și este dirijată din umbră de agenți ai serviciilor secrete rusești
1021
Ofiţeri de informaţii ruşi au dirijat un grup de extremişti de dreapta, adepţi ai supremaţiei albe ruse, să desfăşoare o campanie cu scrisori-capcană care au fost trimise în Spania la sfârşitul anului trecut, vizându-l pe prim-ministru, ambasadele americană şi ucraineană, precum şi Ministerul spaniol al Apărării, potrivit unor actuali şi foşti oficiali americani, citaţi de CNN.
Autorităţile spaniole nu au efectuat încă nicio arestare în legătură cu atacurile, care au rănit un angajat al ambasadei ucrainene, dar la vremea respectivă s-a suspectat pe scară largă că acestea ar avea legătură cu sprijinul Spaniei pentru Kiev.
Unele detalii despre cum exact a fost dirijată şi desfăşurată campania rămân neclare, au declarat doi oficiali americani. De asemenea, nu este clar cât de mult ştia Kremlinul sau însuşi preşedintele rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, oficialii americani cred acum că atacul s-a vrut probabil un avertisment pentru guvernele europene care s-au mobilizat în jurul Ucrainei de la invazia Rusiei din februarie anul trecut.
The New York Times a relatat primul despre presupusa implicare a serviciilor secrete ruseşti în aceste atacuri.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze „chestiuni care implică scurgeri de informaţii sau investigaţii active ale forţelor de ordine" şi a trimis presa la guvernul spaniol „pentru informaţii legate de investigaţia lor în curs de desfăşurare".
„Condamnăm toate încercările entităţilor de a face rău şi de a intimida oficiali guvernamentali şi ambasade străine", a adăugat purtătorul de cuvânt, transmite Ziare.com.
Pe măsură ce războiul continuă - şi în special dacă poziţia Rusiei pe câmpul de luptă se deteriorează - oficialii americani se aşteaptă ca Rusia să încerce să caute grupuri proxy cu care să colaboreze pentru a spori teama faţă de posibile atacuri teroriste desfăşurate de grupuri susţinute de Rusia în Europa şi în Orientul Mijlociu, a explicat un oficial american.
CINE ESTE MIŞCAREA IMPERIALĂ RUSĂ
Departamentul de Stat a desemnat gruparea de extremă dreapta intitulată Mişcarea Imperială Rusă drept organizaţie teroristă globală în 2020. Se crede că grupul are legături cu agenţiile de informaţii ruseşti şi a mai fost folosit ca forţă de reprezentare, au declarat pentru CNN actuali şi foşti oficiali care au legătură cu serviciile de informaţii americane. Dar aceste conexiuni sunt neclare, au subliniat aceste persoane, în parte pentru că SUA nu au o bună vizibilitate în interiorul acestei mişcări.
Dar posibilitatea ca un organ al guvernului rus - cu precădere agenţia de informaţii militare, GRU - să fi fost implicat în atacuri creşte presiunea asupra administraţiei Biden pentru a numi Rusia drept stat sponsor al terorismului, potrivit unui actual şi unui fost oficial american. Până acum, administraţia a fost reticentă în a face un astfel de pas, în ciuda presiunii exercitate de oficiali-cheie din Congres, inclusiv de fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.
Există dezavantaje în a face acest pas, subliniază un oficial american, în special faptul că limitează capacitatea administraţiei de a se angaja cu Rusia în domenii în care ar putea dori să o facă.
Gruparea de supremaţie albă din Rusia are asociaţi în întreaga Europă şi operează centre de antrenament de tip militar în Rusia, dar nu este afiliată în mod oficial cu guvernul rus. Însă, un fost oficial american a declarat că nu există nicio îndoială că i se permite să opereze în Rusia.
Între timp, GRU a desfăşurat operaţiuni din ce în ce mai îndrăzneţe în Europa şi în afara ei, inclusiv tentative de asasinat. Se crede, de asemenea, că a oferit recompense militanţilor talibani pentru a-i încuraja să ucidă soldaţi americani în Afganistan, deşi şi în acest caz, rapoartele serviciilor de informaţii au rămas neclare, iar implicarea Kremlinului a rămas un mister, notează CNN.
24.04.2026
12:00
216
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
357
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
311
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
352
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
351
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
393
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
494
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
692
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
270
Norvegia pregătește legea care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
311
Meta și Microsoft taie mii de locuri de muncă pentru a finanța expansiunea în inteligența artificială
24.04.2026
12:00
98
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
308
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
286
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
339
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
339
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
368
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
481
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
677
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
538
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
622
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
577
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
626
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
642
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
591
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
614
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
732
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
733
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
675
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
657
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
701
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
764
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
734
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
894
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
823
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
794
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














