Stiri
zdg.md
Numirea lui Sergiu Cociorvă în funcția de șef al Poliției din municipiului Chișinău la începutul lunii martie curent a provocat mai multe discuții contradictorii. Atunci, acesta fusese rechemat din concediu și numit prin ordinul ministrului în funcție, deși societatea se aștepta la o schimbare.
Mai ales că Sergiu Cociorvă a fost cercetat, după evenimentele din aprilie 2009 când tinerii au fost torturați prin comisariate, alături de alți polițiști, dar fusese repus în funcție. Ulterior, acesta și-a prezentat demisia, dar a fost făcut comisar al capitalei, iar odată cu reformarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – șef al poliției municipale.
În martie 2013, mass-media anunțau că Sergiu Cociorvă a fost numit la propunerea şefului Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug. Acesta s-a grăbit chiar să-l caracterizeze: „Credeţi-mă, mai bun specialist la ziua de astăzi, pentru a asigura ordinea publică şi a combate criminalitatea în municipiul Chişinău, nu este”, a spus atunci Ion Bodrug.
O simplă suprapunere a CV-urilor celor doi explică „propunerea” lui Bodrug, care a fost anterior adjunctul lui Cociorvă.
Actualul comisar de Chișinău era în anul 1998 șef al secției poliției judiciare a Comisariatului de Poliție din sectorul Ciocana al mun. Chișinău. În acea vreme, Ion Bodrug, proaspăt absolvent al Academiei „Ștefan cel Mare”, și-a început activitatea ca inspector în aceeași secție. De remarcat faptul că atunci când Cociorvă a părăsit această secție în favoarea șefiei altei structuri din aceeași instituție, în ianuarie 1999, și Bodrug a lăsat poliția judiciară în favoarea secției poliției criminale. Apoi, până în anul 2000 au fost colegi în același comisariat, deținând alte funcții. Foștii lor colegi susțin că între aceștia se legase o prietenie strânsă încă de atunci.
În ianuarie curent, Departamentul securitate internă din cadrul MAI a efectuat un control la Comisariatul de poliție Chișinău condus de Cociorvă și a depistat mai multe nereguli, printre care interceptarea ilegală de telefoane, divulgarea documentelor secrete ale MAI etc. Dacă șeful secției poliție criminală Ruslan Saachian a fost eliberat din funcție, iar vicecomisarul Alexei Laza a fost suspendat pe perioada anchetei, Cociorvă, în a cărui subordine se aflau cei doi, nu a pățit nimic.
Ce au în comun șeful Inspectoratului General de Poliție cu șeful Poliției din mun. Chișinău
Social
24.06.2013
11:01
4563
4563
zdg.md Mai ales că Sergiu Cociorvă a fost cercetat, după evenimentele din aprilie 2009 când tinerii au fost torturați prin comisariate, alături de alți polițiști, dar fusese repus în funcție. Ulterior, acesta și-a prezentat demisia, dar a fost făcut comisar al capitalei, iar odată cu reformarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – șef al poliției municipale.
În martie 2013, mass-media anunțau că Sergiu Cociorvă a fost numit la propunerea şefului Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug. Acesta s-a grăbit chiar să-l caracterizeze: „Credeţi-mă, mai bun specialist la ziua de astăzi, pentru a asigura ordinea publică şi a combate criminalitatea în municipiul Chişinău, nu este”, a spus atunci Ion Bodrug.
O simplă suprapunere a CV-urilor celor doi explică „propunerea” lui Bodrug, care a fost anterior adjunctul lui Cociorvă.
Actualul comisar de Chișinău era în anul 1998 șef al secției poliției judiciare a Comisariatului de Poliție din sectorul Ciocana al mun. Chișinău. În acea vreme, Ion Bodrug, proaspăt absolvent al Academiei „Ștefan cel Mare”, și-a început activitatea ca inspector în aceeași secție. De remarcat faptul că atunci când Cociorvă a părăsit această secție în favoarea șefiei altei structuri din aceeași instituție, în ianuarie 1999, și Bodrug a lăsat poliția judiciară în favoarea secției poliției criminale. Apoi, până în anul 2000 au fost colegi în același comisariat, deținând alte funcții. Foștii lor colegi susțin că între aceștia se legase o prietenie strânsă încă de atunci.
În ianuarie curent, Departamentul securitate internă din cadrul MAI a efectuat un control la Comisariatul de poliție Chișinău condus de Cociorvă și a depistat mai multe nereguli, printre care interceptarea ilegală de telefoane, divulgarea documentelor secrete ale MAI etc. Dacă șeful secției poliție criminală Ruslan Saachian a fost eliberat din funcție, iar vicecomisarul Alexei Laza a fost suspendat pe perioada anchetei, Cociorvă, în a cărui subordine se aflau cei doi, nu a pățit nimic.
Stiri relevante
10.05.2026
18:18
457
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
596
ULTIMA ORĂ // Tragedie provocată de o armă de tip Glock într-o unitate militară din Cahul. Un minor de 16 ani a decedat, iar un militar este în spital
10.05.2026
14:30
461
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
09.05.2026
20:46
845
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
813
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
14:54
783
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
08.05.2026
20:59
948
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
18:29
987
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
15:43
789
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
14:20
776
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026

Top stiri

595

13:09
536
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
573
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
806
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE

15:08
786
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională

13:51
1319
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
813
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
877
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
871
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
824
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
1002
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
1009
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
958
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
1050
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă

20:18
1005
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
1006
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
845
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți

18:04
1082
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi