CÂȘTIG la CEDO pentru un fost angajat MAI care figura în dosarul HEROINA
4836
timpul.md Fostul șef al Direcției misiuni speciale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Corneliu Savca, unul dintre figuranții în dosarul „Heroina”, cel mai răsunător caz de comercializare a substanţelor narcotice, 200 de kilograme de droguri fiind capturate atunci într-un microbuz în centrul capitalei, va primi din partea Guvernului R. Moldova despăgubiri de 13 mii și jumătate de euro, pentru că s-a aflat ilegal în detenție mai bine de doi ani.
Decizia a fost pronunțată astăzi de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), unde fostul angajat MAI s-a plâns.
„În acest caz, CEDO a constatat că reclamantul a fost deținut în arest pe o perioadă mai mare de 12 luni, contrar Constituției R. Moldova, fără a exista o suspiciune rezonabilă că acesta ar fi comis infracțiunea. De asemenea, Curtea a constatat că legislaţia procesual-penală la acel moment, în temeiul căreia reclamantul a fost deținut mai mult de 12 luni, nu era clară, previzibilă și aceasta nu întrunea condiția de legalitate. A mai fost constatată și detenția în condiții proaste în Penitenciarul 13”, a spus Vadim Vieru, avocatul Asociației „Promo-Lex” care l-a reprezentat în judecată.
La rândul său, Corneliu Savca consideră Hotărârea ca fiind una echitabilă. „A fost demonstrată o dată în plus ilegalitatea detenției în cazul meu, dar și tratamentele degradante la care am fost supus în perioada detenției”, a declarat reclamantul pentru „Promo-Lex”.
Pe 21 octombrie 2009, Corneliu Savca, fostul șef al Direcției misiuni speciale a MAI, a fost condamnat în prima instanță la cinci ani și nouă luni închisoare pentru neglijență în serviciu. În iunie 2010, prin sentința instanței superioare, acesta a fost achitat și eliberat. Procesul se află încă pe rolul instanțelor naționale.
Corneliu Savca a stat în detenție doi ani și trei luni, iar în cererea sa către Înalta Curte de la Strasbourg s-a plâns pe condițiile proaste de detenție în Penitenciarul nr.13, inclusiv neacordarea asistenței medicale. De asemenea, acesta a reclamat și privarea ilegală de libertate, dar și deciziile instanțelor naționale privind reținerea și prelungirea termenului de detenție a reclamantului.
Amintim că, în 2008, a fost reţinută, în plină stradă, o maşină care transporta prin Chişinău 200 kg de heroină, în valoare de peste 10 mln. de euro. Cei care s-au aflat în spatele afacerii nu au fost deconspiraţi nici la opt ani de la capturarea lotului de droguri ascuns printre fasole.
13.01.2017
12:20
22.04.2016
18:00
12.01.2016
11:42
22.09.2015
15:10
12.08.2015
10:00
06.08.2015
10:59
20.07.2015
10:12
18.05.2015
15:32
23.04.2015
17:22
14.04.2015
16:05
10.04.2015
09:50
09.09.2026
15:33
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:03
09.09.2026
14:42
09.09.2026
14:37
09.09.2026
14:26
09.09.2026
14:20
09.09.2026
14:19
09.09.2026
14:17
09.09.2026
14:05
09.09.2026
14:00
09.09.2026
13:53
09.09.2026
13:52
09.09.2026
13:44
09.09.2026
13:18
09.09.2026
13:08
09.09.2026
12:57
09.09.2026
12:48
09.09.2026
12:41
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:29
09.09.2026
12:26
09.09.2026
12:21
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani

















