Stiri

„Caravana spre Europa” a ajuns la Bălți

Social 09.05.2014 12:09 Vizualizări1946
„Caravana spre Europa” a ajuns la Bălți

Itinerariul jurnalistic al Caravanei „Moldova spre Europa”, proiect unicat al Studioului Teritorial TVR Cluj, a făcut, ieri, prima oprire în orașul, Bălți. Pe parcursul primei zile a caravanei, dedicată învăţământului superior şi vieţii academice din oraşul de peste Prut, au fost transmise două emisiuni în direct din platoul TVR Cluj amenajat în campusul universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.

În prima emisiune, Sebesi Karen i-a avut invitaţi pe prim-prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, dar şi trei profesori ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, universitate care are o extensiune în oraşul Bălţi.

Extensiunea universităţii ieşene la Bălţi este finanţată de statul român. Anual sunt puse la dispoziţia tinerilor din Republica Moldova 80 de locuri pentru specializarea fizică tehnologică şi 100 de locuri la economia comerţului, turismului şi serviciilor.

Tema celei de-a doua emisiuni difuzată în direct la ora 18.00 a fost „Reforma europeană a învăţământului din Republica Moldova”, iar invitaţi în platou au fost Maia Sandu, ministrul Educaţiei şi prof univ dr. Gheorghe Popa, rectorul Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi. S-a discutat despre sincronizarea cererii de pe piaţa muncii cu oferta educaţională a învăţământului superior, dar şi despre calitatea acestuia.

Maia Sandu a precizat că, în aceste zile, Ministerul Educaţiei din R. Moldova este în plin proces de creare a unei Agenţii de Asigurare a Calitaţii după model european. Aceasta va face evaluarea programelor în toate instituţiile de învăţământ superior şi va face şi acreditarea acestora. Un alt proiect important al Ministerului Educaţiei este crearea unui program de mică mobilitate care presupune schimbul de experienţă inter-ţări. Astfel, studenţii din România vor avea posibilitatea să înveţe în R. Moldova pe perioada unui semestru, iar studenţii din R. Moldova vor putea să îşi aleagă o universitate din România la care să înveţe tot pentru un semestru.

Despre parteneriatul universitar a vorbit şi Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare din Guvernul României. Într-o intervenţie telefonică, acesta spus că au fost puse la punct primele proiecte prin care instituţiile de cercetare din cele două ţări să poată să participe împreună la programe cum ar fi ORIZONT 2020 sau ELI-NP, celebrul LASER de la Măgurele.

Astăzi, 9 mai, de Ziua Europei, Caravana „Moldova spre Europa” va ajunge la Chişinău în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Autor: Polina Cupcea
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4682 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 20.09.2026 20.09.2026 13:15 867 Horoscopul zilei 20.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.54 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri