BRONZ pentru R. Moldova la Olimpiada Mondială de Robotică
2272
Naționala Moldovei de robotică a câștigat medalia de bronz la Olimpiada mondială FIRST Global Challenge 2018, aflată la a doua ediție, care a avut loc în Mexic în perioada 16-18 august curent și la care au participat selecționatele din 175 de țări, de pe cinci continente.
Echipa Moldovei a fost formată din cinci elevi - Cristian Comendant, Andrieș Copaci, Andrian Bocancea, Mihai Moglan, Nicolae Mihalache, ghidați de mentorul Florin Cazac.

Tematica din acest an a competiției FGC a fost „Impactul Energiei”, una dintre problemele globale. Având la dispoziție un set standard de piese, motoare și mecanisme, pe parcursul a trei luni echipele participante au conceptualizat, construit și programat câte un robot agil, care a simulat pe teren producerea energiei din surse regenerabile, în alianțe cu alte două echipe. Alianțele au alimentat centrale electrice, au lansat instalații de energie regenerabilă și au construit rețele de distribuție eficiente.
Adică, pe lângă faptul că tinerii au concurat într-o competiție de robotică, participanții au avut ocazia să conștientizeze că problemele globale pot fi soluționate prin aplicarea tehnologiei, comunicare și cooperare.
„Mă bucur că am reușit să consolidez o echipă unită care a demonstrat rezultate excelente în construcția, programarea robotului, dar și capacitate de a reacționa rapid în alianțele cu alte țări. Specificul competiției constă în faptul că e nevoie de cooperare și negociere cu echipele altor țări și a face alianțe cu ele pentru a acumula punctaj mai mare. Noi am reușit să ne împrietenim cu aliații noștri, ceea ce ne-a permis să fim printre primele trei echipe care au depășit 7 000 de puncte în toate cele opt runde de calificări”, a spus Florin Cazac, mentorul naționalei de robotică.

Nivelul olimpiadei a fost unul foarte înalt, iar la ceremoniile de deschidere și premiere au participat reprezentanții conducerii de vârf a Mexicului, oficialități din SUA, reprezentanții ambasadelor țărilor participante, astronauți, oameni de știință, ingineri și cercetători din domeniul energetic.
„Această victorie internațională este dovadă a talentului tehnologic pe care l-au cultivat tinerii moldoveni în cadrul Programului național de studiere a roboticii și confirmă strategia partenerilor strategici USAID și Suedia de a investi în educația în domeniul IT. Ne bucurăm că totul a început de la o inițiativă pilot în șase școli acum patru ani. Entuziasmul a crescut repede, iar în total peste 9 000 de elevi au studiat robotica în 112 școli și 19 biblioteci”, susține Doina Nistor, director al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Suedia.
Participarea echipei de robotică din Moldova la competiția din Mexic a fost finanțată de mai mulți agenți economici. Peste 14 mii de de dolari au fost colectați pentru a acoperi costurile de zbor și cazare.
Olimpiada FIRST Global Challenge face parte din programele fundației din SUA — FIRST (For InspirationandRecognition of ScienceandTechnology), ce are misiunea de a inspira generația viitoare să devină agenții schimbării în comunitățile lor și să dezvolte pasiunea pentru domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). În Republica Moldova, educația STEM este implementată prin intermediul programului național de studiere a roboticii, guvernat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și finanțat de USAID și Suedia.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















