Biroul Politici de Reintegrare, despre declarațiile unui adjunct vizavi de „FEDERALIZAREA” R. Moldova, ca soluție pentru rezolvarea conflictului transnistrean: „Opinia exprimată NU reprezintă punctul de vedere al Guvernului”
1732
Modelul de reglementare a conflictului transnistrean trebuie, în mod obligatoriu, să respecte prevederile constituționale în vigoare, suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova în limitele frontierelor internațional recunoscute, cu atingerea unei soluții pașnice și politice care să contribuie la restabilirea spațiilor unice între ambele maluri ale Nistrului.
Precizările sunt făcute de Biroul Politici de Reintegrare în contextul declarațiilor lui Nicolai Țveatcov, șeful adjunct al aceleiași instituții, care a declarat luni, 25 iulie, la un post de televiziune afiliat socialiștilor proruși, că reintegrarea R. Moldova poate avea loc numai prin „federalizare”, termen pe care funcționarul nu îl atribuie Federației Ruse și nici lui Dmitri Kozak.
„Ne-am agățat de cuvântul federalizare care a căpătat o conotație negativă, dar în zadar. Redistribuirea atribuțiilor în republica noastră va avea un caracter oarecum federativ. Republica Moldova are deja un subiect recunoscut, Autonomia Găgăuză, care a lăsat o amprentă privind principiile federative în construcția statului Republica Moldova. (…) În procesul de reglementare a conflictului, redistribuirea atribuțiilor în stat reprezintă elementul-cheie, ceea ce va însemna, teoretic, federalizarea republicii. Cât de profundă va fi și care va fi modelul final, astăzi este complicat să spun”, a afirmat Nicolai Țveatcov.
În replică, Biroul Politici de Reintegrare arată că această opinie „nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului” în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean.
„Opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului Politici de Reintegrare și în acest sens funcționarul public vizat urmează personal să vină în spațiul public cu precizările de resort.
Totodată, reiterăm abordarea de principiu a autorităților publice ale Republicii Moldova care se rezumă la faptul că modelul de reglementare a conflictului transnistrean în mod obligatoriu trebuie să respecte prevederile constituționale în vigoare și ale Legii nr.173/2005, suveranitatea și integritatea teritorială a țării în limitele frontierelor internațional recunoscute, cu atingerea unei soluții pașnice și politice care să contribuie la restabilirea spațiilor unice între ambele maluri ale Nistrului, democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene, consolidarea statalității, implementarea plenară a angajamentelor strategice de politică internă și externă a țării, și desigur obținerea unui suport politic, social și internațional larg pentru modelul de reglementare propus și promovat de către autoritățile constituționale”, se arată într-un comentariu al Biroului Politici de Reintegrare oferit Ziarului NAȚIONAL.
Menționăm că Nicolai Țveatcov a ajuns la Biroul Politici de Reintegrare în calitate de consilier al fostului vicepremier Vasile Șova și a fost avansat în funcția de șef adjunct pe timpul Guvernului Chicu, când instituția era condusă de Olga Cebotari, ajunsă între timp la conducerea Partidului Socialiștilor.
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















