Beduin israelian eliberat după un deceniu de captivitate în Gaza revine acasă cu ajutorul CICR
1405
Un al șaselea ostatic, Hisham al-Sayed, un beduin israelian deținut timp de zece ani de către Hamas în Fâșia Gaza, a fost eliberat sâmbătă și a sosit în Israel, a anunțat armata israeliană.
Hisham al-Sayed "a trecut frontiera (bariera de securitate dintre Fâșia Gaza) și Israel" și se îndrepta către locul unde îl așteptau membrii familiei sale, conform anunțului făcut de armată. Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a intervenit sâmbătă pentru preluarea celui de-al șaselea ostatic eliberat de către mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza.
”Potrivit ultimelor informații comunicate de către Crucea Roșie, un ostatic le-a fost predat și se află în drum către forțele Tsahalului și Shin Bet în (Fâșia) Gaza”, a comunicat armata israeliană. Acesta este ultimul ostatic din cadrul celui de-al șaptelea schimb de ostatici israelieni și deținuți palestinieni încarcerați în Israel.
Deși identitatea acestuia nu a fost confirmată, se crede că este vorba despre Hisham al-Sayed, care ar fi intrat de bunăvoie în Fâșia Gaza în aprilie 2015 din motive necunoscute și a fost deținut de către Hamas de la acea dată. Rudele sale îl descriu ca fiind ”instabil mental”. Alți cinci ostatici au fost eliberați sâmbătă anterior, în contra cărora Israelul va elibera în orele următoare peste 600 de deținuți palestinieni aflați în închisori israeliene.
14.01.2026
08:30
27
Anul 2025, al treilea cel mai fierbinte din istorie: planeta depășește pentru trei ani la rând pragul de 1,5 °C față de era preindustrială
14.01.2026
08:29
58
Horoscopul zilei 14.01.2026
14.01.2026
08:19
66
Topul paşapoartelor pentru 2026: Singapore pe primul loc, SUA şi Marea Britanie cad în clasament, România rămâne la mijlocul ierarhiei
14.01.2026
07:00
266
Atac cu drone ucrainene lovește instalații industriale la Rostov-pe-Don: patru răniți, inclusiv un copil
13.01.2026
23:19
631
Atacuri ruse masive în Ucraina: cel puțin patru morți, sute de mii de gospodării fără curent și două petroliere grecești lovite în Marea Neagră
13.01.2026
21:12
529
Miercuri, 14 ianuarie 2026: ger persistent şi ninsori slabe în nordul Republicii Moldova
612
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
13.01.2026
17:26
720
Donald Trump, invitatul principal al Forumului Economic Mondial de la Davos, pe fondul tensiunilor privind ordinea economică globală
622
Noua metodologie de calcul al pierderilor la schimbarea destinației terenurilor agricole și forestiere, aplicată de astăzi în Republica Moldova
13.01.2026
16:49
558
MDED aliniază sprijinul partenerilor de dezvoltare la noile priorități de debirocratizare și digitalizare pentru mediul de afaceri
14.01.2026
08:30
20
Anul 2025, al treilea cel mai fierbinte din istorie: planeta depășește pentru trei ani la rând pragul de 1,5 °C față de era preindustrială
14.01.2026
08:29
50
Horoscopul zilei 14.01.2026
14.01.2026
08:19
56
Topul paşapoartelor pentru 2026: Singapore pe primul loc, SUA şi Marea Britanie cad în clasament, România rămâne la mijlocul ierarhiei
14.01.2026
07:00
263

14:40
872
Socialiștii lui Igor Dodon cer urmărirea penală a Maiei Sandu pentru trădare după declarațiile pro-unire cu România
13.01.2026
14:24
618
ONU cere anchetă rapidă și independentă după uciderea de către ICE a unei femei în Minneapolis
13.01.2026
14:06
662
Ministrul Energiei pleacă la Washington pentru a consolida parteneriatul energetic moldo-american și proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș
13.01.2026
13:09
683
Au jefuit un bărbat, l-au răpit și l-au agresat în mașină: patru indivizi din Măgdăcești, condamnați la până la 9 ani de închisoare
13.01.2026
11:32
628
Concurs național de eseuri video pentru tineri din țară și diaspora: „Descoperă comunitatea mea” în perioada 9 ianuarie – 9 februarie 2026
13.01.2026
11:06
610
Doi bărbați din Chișinău, condamnați la peste 14 ani de închisoare după ce și-au ucis amicul de pahar în bătaie
13.01.2026
09:24
714
Rusia lansează cel mai intens val de rachete din acest an asupra Kievului și Harkovului, patru morți în estul Ucrainei
13.01.2026
07:52
718
Horoscopul zilei 13.01.2026
13.01.2026
07:11
697
Atac rusesc în noaptea trecută la Harkov: doi morți și mai mulți răniți în nord-estul Ucrainei
13.01.2026
06:27
685
ONU: 2.514 civili ucraineni ucişi în 2025, tot mai mulţi loviţi departe de linia frontului de atacurile Rusiei
13.01.2026
06:17
636
Trump lovește economic Iranul: taxă vamală de 25% pentru toate țările care fac afaceri cu Teheranul
13.01.2026
03:05
979
SUA acuză în Consiliul de Securitate o „escaladare periculoasă” după atacul Rusiei cu racheta Oreşnik lângă graniţa cu Polonia și NATO
12.01.2026
23:04
900
Suedia își întărește apărarea cu sateliți militari și drone de luptă de sute de milioane de euro, pe fondul amenințării ruse și al imprevizibilității SUA
12.01.2026
21:09
863
Ger mai aspru și cer mai senin în Republica Moldova, marți 13.01.2026
12.01.2026
20:28
1588
Considerat portavocea Kremlinului, Dodon a sărit ca ars după ce Maia Sandu a spus că ar vota ,,DA" la un referendum privind REUNIFICAREA celor două state românești
Anul 2025, al treilea cel mai fierbinte din istorie: planeta depășește pentru trei ani la rând pragul de 1,5 °C față de era preindustrială
Horoscopul zilei 14.01.2026
Topul paşapoartelor pentru 2026: Singapore pe primul loc, SUA şi Marea Britanie cad în clasament, România rămâne la mijlocul ierarhiei
Atac cu drone ucrainene lovește instalații industriale la Rostov-pe-Don: patru răniți, inclusiv un copil
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
17.02
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi