Avocatul Poporului condamnă acțiunile politicienilor care folosesc copiii pentru publicitate politică
1707
ZdG Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, le cere reprezentanților partidelor și ai autorităților publice să nu utililizeze imagini ale copiilor în alte scopuri decât cele care sunt în beneficiul și interesul copilului și cheamă la corectitudine în abordările subiectelor legate de drepturile copilului, iar părinţilor sau reprezentanţilor legali - să manifeste maximă grijă în asigurarea respectării drepturilor și intereselor superioare ale copilului.
Aceasta este reacția Maiei Bănărescu la solicitarea Consiliului de Presă care a semnalat că, în ajunul Paștelui ortodox, unii politicieni și partide au afișat pe rețelele de socializare sau în presă fotografii în care apar împărțind daruri familiilor nevoiașe.
În unele texte care însoțesc fotografiile se vorbește despre sărăcia și vulnerabilitatea persoanelor la care se merge cu daruri, în alte cazuri acest lucru este clar din imagini. Astfel, publicului îi sunt prezentați copii trăind în condiții precare și sunt divulgate detalii din viața familiei și a părinților.
„Aceste imagini lezează demnitatea copiilor”, confirmă Ombudsmanul Maia Bănărescu, subliniind că demnitatea şi drepturile fiecărui copil trebuie respectate în orice situaţie.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia

















