Stiri

Au spart cel puțin nouă automobile. Cum au ajuns hoții din Călărași pe mâna oamenilor legii

Social 20.08.2016 16:00 Vizualizări1570
Au spart cel puțin nouă automobile. Cum au ajuns hoții din Călărași pe mâna oamenilor legii

Doi tineri cu vârste de 18 ani, locuitori ai satului Tuzara, raionul Călărași, au fost reținuți, fiind suspectați de spargerea a nouă automobile.

În noaptea de 18 spre 19 august, la ora 2.00, Inspectoratul de poliție Călărași a fost sesizat referitor la faptul că persoane necunoscute deteriorează geamurile de la automobilele care sunt parcate în fața unui bloc de locuit de pe strada Alexandru Cel Bun din orașul Călărași.

Veniți la fața locului, polițiștii i-au identificat și reținut pe suspecți, unul dintre care este în conflict cu legea pentru săvârșirea furturilor din locuințe. Aceștia aveau cu ei casetofoane, bani, precum și alte bunuri sustrase din automobile.

Oamenii legii au stabilit că în total au fost deteriorate nouă automobile care erau parcate pe strada Alexandru Cel Bun din or. Călărași, din care au fost sustrase casetofoane și alte bunuri materiale, suma pagubelor estimîndu-se la 20 000 de lei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pînă la patru ani de închisoare pentru furt din avutul proprietarului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4622 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri