Atlantic Council: „De ce Kremlinul nu își poate accepta granițele și va continua să atace". Cine poate opri Rusia?

Epoca stăpânirii mongole, și nu moștenirea Rusiei Kievene, a deschis calea pentru ascensiunea Imperiului Rus.

Rusia nu a fost niciodată un stat în sensul general al termenului, se arată într-un articol din Atlantic Council, în care autorii încearcă să înțeleagă obsesia actuală a Rusiei față de Ucraina.

„Spre deosebire de statul turc modern, care a apărut din Imperiul Otoman, sau Marea Britanie, care a câștigat și a pierdut un imperiu, Rusia nu a avut niciodată o identitate separată de imperiu”, spune John Sifer, care a lucrat pentru CIA timp de 28 de ani și Glenn Chaffetz, care are peste 30 de ani de experiență în guvernul SUA și mediul academic.

Narațiunea Kremlinului că Rusia (Rusia Kieveană) își are originile în Ucraina modernă este un basm inventat de Moscova. Istoria de 1.000 de ani a Rusiei este un mit creat și perpetuat chiar de ruși, propagat de generații de dictatori ruși pentru a justifica expansiunea lor externă și represiunea internă.

În schimb, ceea ce este Rusia astăzi a început ca o colecție liberă de orașe-stat independente care includeau Novgorod, Pskov, Smolensk, Tver și Moscova, dintre care ultima a câștigat o importanță deosebită la sfârșitul stăpânirii mongole. Pe atunci, Kievul nu făcea parte din Rusia mai mult decât este acum. Nu exista un limbaj comun, o administrație comună și o identitate comună. Într-adevăr, au trecut secole înainte ca conducătorii Moscoviei să încerce să-și stabilească stăpânirea asupra Kievului și a pământurilor Ucrainei de astăzi.

Rusia își trage rădăcinile de la stăpânirea mongolă, nu de la Rusia Kieveană

Era stăpânirii mongole, și nu moștenirea Rusiei Kievene, a fost cea care a deschis calea pentru creșterea Imperiului Rus. Sub Ivan al III-lea, Moscovia s-a impus ca cel mai puternic oraș-stat care a apărut din perioada mongolă. El se autointitula „regele întregii Rusii”, dar în realitate semăna mai degrabă cu primarul Moscovei Mari. Acest rege a început expansiunea Moscoviei, inițiind așa-numita „colectare de pământuri rusești”. Viziunea sa expansionistă a fost acceptată de aproape fiecare conducător ulterior al Moscoviei, al Imperiului Rus, al Uniunii Sovietice și al Federației Ruse.

Aspirațiile lui Ivan al III-lea de a dobândi noi teritorii, adesea sub pretextul „reunificării ținuturilor Rusiei antice”, continuă și astăzi și au avut un impact profund asupra istoriei lumii. După cum a remarcat istoricul Stephen Kotkin, „începând cu domnia lui Ivan cel Groaznic în secolul al XVI-lea, Rusia a reușit să se extindă cu o rată medie de 24 de kilometri pătrați pe zi timp de sute de ani, acoperind în cele din urmă o șesime din masa de pământ a lumii ."

Puține dintre popoarele care au locuit pământurile revendicate de Ivan al III-lea și urmașii săi s-au considerat ruși, cel puțin până când au fost „adunați”. La momentul morții lui Ivan al III-lea, Moscovia acoperea mai puțin de o cincime din teritoriul Rusiei de astăzi; în special, nu includea teritoriul Ucrainei moderne, Belarusului, Caucazului sau întregii Siberii. Crimeea, condusă de Vladimir Putin, nu a făcut parte din Imperiul Rus până când Ecaterina a II-a a luat-o de la Hanii Crimeii în 1783.

Dinamica cuceririi imperiale și a rusificării

Dacă Putin vrea să îndrepte greșelile istoriei, trebuie să returneze Crimeea tătarilor din Crimeea. Bineînțeles că nu o va face, deoarece dinamica cuceririi imperiale și a rusificării este o componentă cheie a legitimității pentru Putin, așa cum a fost pentru aproape toți conducătorii Rusiei (cu excepția parțială a lui Elțin și Gorbaciov). Rusia se extinde deoarece conducătorii săi au nevoie de o amenințare externă pentru a-și justifica autocrația. Acest lucru este valabil și pentru perioada sovietică, precum și pentru Ivan cel Groaznic, Petru I și Ecaterina a II-a.

Rusia lui Putin deplânge pierderea gloriei imperiale și nu s-ar împăca niciodată cu trecutul său represiv. Paradoxul extinderii securității și extinderii politicii externe și interne a Rusiei este un cerc vicios pe care toate imperiile îl simt într-o măsură sau alta. Cucerire creează amenințări în teritoriile nou dobândite și la granițele în expansiune ale imperiului în creștere. Expansiunea necesită rusificare internă și represiune și extindere externă ulterioară. După cum a spus Ecaterina a II-a: „Nu am cum să-mi protejez granițele decât să le extind”.

Această dinamică se poate termina în două moduri: prin izolare externă sau prin democratizare internă. Aceasta din urmă s-a dovedit problematică pentru ruși, iar vecinii Rusiei nu ar trebui să se aștepte ca acest lucru să se întâmple curând. Prima a funcționat mai devreme, în timpul Războiului Rece.

Rusia va continua să atace

Rusia modernă rămâne un imperiu și nu se consideră o mare putere decât dacă își domină vecinii. Așadar, Rusia va continua să-și amenințe, să atace și să-și înghită vecinii până când Occidentul va acționa colectiv pentru a o opri.

Rusia și apologeții săi se vor plânge că descurajarea ignoră interesele legitime de securitate ale Rusiei. Aceasta este o minciună, deoarece preocupările de securitate ale Rusiei sunt în continuă creștere. De fapt, liderii ruși nu au de ce să-și facă griji dacă se întorc la granițele din 1991 ale țării lor, recunoscute internațional. Occidentul a respectat aceste frontiere. Până când Rusia modernă nu va trece dincolo de identitatea sa imperială adânc înrădăcinată, este puțin probabil ca lucrurile să se schimbe, conhide Atlantic Council, citat de ziare.com.