Atacul masiv cu rachete, lansat de ruși împotriva Ucrainei în ziua în care UE a declarat Rusia stat care finanțează terorismul, a lăsat statul vecin fără lumină și apă. Există mai multe victime
1622
Rusia a lansat miercuri un nou raid masiv cu rachete asupra Ucrainei, în ziua în care Parlamentul Europeana declarat Federația Rusă drept sponsor al terorismului. În mai multe părţi ale Ucrainei a fost perturbată furnizarea energiei electrice şi a apei, inclusiv în Kiev, în oraşul Liov, sau regiunea Odesa.
Presa ucraineană scrie că la Kiev există cel puțin nouă persoane care au avut de suferit de pe urma acestor atacuri.
Operatorul reţelei de distribuţie a energiei electrice din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat întreruperi ale furnizării energiei electrice în toată ţara, pentru a evita accidentele majore în reţea în urma noului atac rusesc cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene, care a impus şi deconectarea a trei centrale nucleare, relatează agenţiile EFE, Reuters şi AFP.
„Atacul cu rachete continuă, dar deja există un impact asupra instalaţiilor infrastructurii energetice. Sunt întreruperi de curent în regim de urgenţă în toate regiunile'', a menţionat Ukrenergo într-un mesaj pe Facebook.
Operatorul ucrainean subliniază că „este vorba despre o măsură necesară pentru protejarea reţelei electrice de alte accidente tehnologice şi menţinerea sistemului în stare de funcţionare”.
Ukrenergo aminteşte populaţiei că, în caz de sistare îndelungată a furnizării energiei sunt activate „punctele de stabilitate”, adică adăposturi pentru populaţie echipate cu toate serviciile de bază, respectiv apă, electricitate, încălzire, truse de prim ajutor, conexiune pentru telefoanele mobile şi internet.
La rândul său, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, Energoatom, a anunţat deconectarea reactoarelor de la trei astfel de centrale, cele de la Pivdenukrainsk, Hmelniţki şi Rivne, ca măsură de protecţie de urgenţă. „În prezent, acestea funcţionează în modul proiect, fără a genera energie către sistemul energetic naţional'', precizează Energoatom.
Propaganda Kremlinului a publicat o hartă a atacurilor din ziua de miercuri, care au afectat infrastructură critică a Ucrainei și a ucis mai mulți oameni în capitala Kiev.
Hartă distribuită pe rețelele sociale prezintă realitățile teritoriale distorsionate care respectă linia de comunicare impusă de Putin. Teritoriile aflate sub ocupație rusă nu sunt incluse în granițele recunoscute internațional ale Ucrainei. Rușii se laudă că au lovit nu mai puțin de 22 de orașe, unde au distrus infrastructura civilă critică și zonele rezidențiale. Primarul Kievului spune că din cele 31 de rachete rusești lansate către Kiev, sistemul antiaerian din capitală a reușit să doboare 21.
27.04.2026
13:23
0
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
224
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
237
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
266
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
288
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
329
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
467
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
402
Horoscopul zilei 27.04.2026
617
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
662
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
27.04.2026
12:19
152
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
216
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
244
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
271
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
312
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
441
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
395
Horoscopul zilei 27.04.2026
612
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
657
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
711
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
704
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
703
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
26.04.2026
18:26
931
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 27 aprilie – 3 mai 2026
26.04.2026
16:43
829
Maia Sandu la Kyiv: Moldova și Ucraina cer deschiderea imediată a negocierilor de aderare la UE
26.04.2026
14:31
987
Maia Sandu, la Kyiv, alături de Volodymyr Zelenskyy: Moldova și Ucraina își apără împreună securitatea și viitorul european
26.04.2026
13:52
844
Cod galben de îngheț, 27.04.2026 - 28.04.2026
26.04.2026
13:45
764
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
26.04.2026
08:33
888
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
26.04.2026
07:52
860
Horoscopul zilei 26.04.2026
26.04.2026
07:02
2226
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
25.04.2026
20:53
950
Moldova se pregătește de o duminică mai caldă și cu vânt alert – 26 aprilie 2026
25.04.2026
20:23
826
Fereastra IPO pentru startup-urile climate tech începe să se deschidă, dar doar pentru jucătorii mari din energie
25.04.2026
19:53
886
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
902
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
950
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
ULTIMA ORĂ, VID // Maia Sandu, la Kyiv: „Securitatea Moldovei și a Ucrainei sunt interconectate”. Președinta a anunțat și o decizie majoră în Ucraina - Chișinăul va găzdui reuniunea pentru operaționalizarea Tribunalului Special privind crimele Rusiei
Maia Sandu, întrevedere cu Volodymyr Zelenskyy la Kyiv. Șefa statului, omagiu adus victimelor de la Cernobîl
VIDEO // Panică la Casa Albă: Focuri de armă la Cina Corespondenților. Președintele Trump și JD Vance, evacuați de urgență de Secret Service
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














