17:54:56 13.09.2025
Stiri

Atac cu cuțitul în Cehia: un adolescent de 16 ani ucide două femei într-un centru comercial din Hradec Kralove

Actualitate 20.02.2025 15:10 Vizualizări795
Atac cu cuțitul în Cehia: un adolescent de 16 ani ucide două femei într-un centru comercial din Hradec Kralove

Un adolescent de 16 ani a fost arestat după ce a ucis joi două femei într-un atac cu cuțitul în Cehia, a anunțat poliția. Motivul atacului rămâne deocamdată necunoscut.

Suspectul, cetățean ceh, a fost capturat la câteva minute după comiterea faptei. Incidentul s-a produs într-un magazin dintr-un cartier comercial din Hradec Kralove, un oraș cu 90.000 de locuitori, situat la aproximativ 100 de kilometri de Praga. Cele două femei, grav rănite, nu au putut fi salvate, în ciuda eforturilor depuse de echipele de urgență, a informat poliția pe rețelele de socializare.

Atacul s-a produs imediat după deschiderea magazinului. Potrivit presei cehe, agresorul a atacat o vânzătoare la tejghea și o altă angajată în partea din spate a magazinului. Premierul Cehiei, Petr Fiala, a transmis condoleanțe familiilor victimelor, calificând evenimentul drept un „act de neînțeles și teribil”.

Astfel de atacuri sunt rare în Cehia, o țară din Europa Centrală, membră a Uniunii Europene și NATO, cu o populație de 10,9 milioane de locuitori. Ultimul incident similar a avut loc în 2023, când un student a ucis 14 persoane și a rănit alte 25 la Universitatea din Praga. Dubla crimă de joi apare într-un context tensionat, după ce, în Austria vecină, un atac cu cuțitul comis de un refugiat sirian, care a declarat loialitate față de gruparea Statul Islamic, a provocat moartea unui băiat de 14 ani și rănirea altor cinci persoane.

Stiri relevante
13.09.2025 08:41 433 Horoscopul zilei 13.09.2025
Top stiri
13.09.2025 08:41 431 Horoscopul zilei 13.09.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte