ASASINATUL care a schimbat decisiv istoria României. Atât Germania, cât şi Marea Britanie îl voiau mort. Au tras 20 de GLOANŢE în el, chiar în centrul Capitalei

La data de 21 septembrie 1939 a fost asasinat primul ministru Armand Călinescu de către un comandou legionar.

Armand Călinescu (n. 22 mai 1893, Piteşti - d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost om politic, jurist, economist. S-a format ca om politic în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, activitatea sa în funcţii guvernamentale fiind îndreptată împotriva oricăror curente extremiste care ameninţau ordinea în stat.

Astfel, în calitate de subsecretar la Ministerul de Interne s-a implicat personal în înăbuşirea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” (februarie 1933).

Două lui mai târziu, la 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate.

La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri „pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt”, însă prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a amânat semnarea.

Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea. Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului.

După alegerile din decembrie 1937, când nici un partid politic nu a reuşit să câştige alegerile, Armand Călinescu s-a alăturat regelui Carol al II-lea în decizia sa de a profita de noua realitate de pe scena politică pentru a-şi atinge obiectivul politic - instaurarea dictaturii monarhice.

Călinescu primeşte portofoliul Ministerului de Interne în Guvernul Octavian Goga, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru această „trădare”, liderii Partidului Naţional Ţărănesc l-au exclus din partid.

Conflictul cu Mişcarea Legionară şi asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu

Ca demnitar al Internelor, Călinescu cunoştea bine resorturile politice care au sprijinit Garda de Fier şi polemiza direct cu aceştia. Chiar în audienţa la rege din 1936 el prezenta fără echivoc „pericolul Gărzii de Fier … formată din elemente nepregătite şi care sunt instrumente de manevră ale politicienilor”.

În opinia sa este necesară „represiunea”, atât doar că „aceasta n-o poate face decât un guvern … cu autoritate şi rezemat pe o mare forţă populară”.

La sfârşitul lunii martie 1938 a izbucnit polemica între Nicolae Iorga şi Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare . După ce bătrânul profesor a sesizat autorităţile, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie.

Nicolae Iorga şi Armand Călinescu

Însă, în acest timp, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare, iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei sociale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 de muncă silnică.

Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol al II-lea, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia.

În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărau Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemvrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava.

Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Armand Călinescu şi Nicolae Iorga erau consideraţi vinovaţi în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.

În decembrie 1938, Armand Călinescu se numără printre membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţionale, partid unic şi totalitar aflat sub comanda directă a şefului statului.

La 6 martie 1939, patriarhul Miron Cristea, prim-ministru în funcţie, încetează din viaţă, astfel că Armand Călinescu este desemnat noul preşedinte al Consiliului de miniştri. Preluarea mandatului intervinea într-un moment de maximă încordare pe scena internaţională.

Patriarhul Miron Cristea şi Armand Călinescu

Implicaţiile asasinatului

La 1 septembrie 1939, în urma deciziei lui Hitler de a invada Polonia, începe cel de-al Doilea Război Mondial. Sfârşitul lui Armand Călinescu a venit la doar trei săptămâni după izbucnirea marelui război. În jurul orelor 14:00 ale zilei de 21 septembrie, primul ministru se deplasa spre casă, într-un luxos automobil Cadillac, neblindat, în care se mai aflau şoferul şi o gardă de corp.

În zona Eroilor, acesta a fost blocat de un alt automobil din care au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi primul ministru, în timp ce agentul de pază a fost rănit grav.

Armand Călinescu, aflat pe bancheta din spate, a fost răpus de douăzeci de gloanţe. Avea 46 de ani. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost abandonate în stradă.

Ei au fost identificaţi ca fiind: Dumitru Dumitrescu, Ion Moldoveanu, Ion Vasiliu, Traian Popescu-Puiu, Cezar Popescu, Ion Ionescu. Majoritatea erau studenţi.

În zilele următoare, în toate închisorile din ţară s-a desfăşurat o veritabilă campanie împotriva Gărzii de Fier. Represiunea a fost cruntă. Au fost ucişi peste 300 de fruntaşi legionari.

Misterul asasinatului nu a fost elucidat nici până în zilele noastre. Motivul principal al crimei a fost răzbunarea pentru uciderea lui Zelea Codreanu în urmă cu 10 luni. Totuşi, de-a lungul timpului s-au dezvoltat diverse scenarii privind şi alte implicaţii în plănuirea asasinatului.

Odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, atât Germania, cât şi Marea Britanie, aveau motive puternice pentru a dori dispariţia primului ministru român, adversar al fascismului şi hotărât să menţină România în neutralitate. Pionul principal pare să fi fost Horia Sima, noul lider al Mişcării Legionare, venit special din Germania pentru a supraveghea reuşita atentatului.

Sursa: Enciclopedia României, descopera.ro