20:31:15 21.12.2025
Stiri

Ţara care este aproape de intrarea în FALIMENT. Premierul a anunţat ca aceasta este pe punctul de a deveni cel mai îndatorat stat din lume

Știri 09.03.2020 18:30 Vizualizări2125
Ţara care este aproape de intrarea în FALIMENT. Premierul a anunţat ca aceasta este pe punctul de a deveni cel mai îndatorat stat din lume

Prim-ministrul Hassan Diab a anunţat că Liban va suspenda plata împrumuturilor în valoare de 1,2 miliarde de dolari, scandente la 9 martie, pentru că rezervele valutare ale statului au ajuns la un nivel critic şi trebuie plătite mai întâi cheltuielile sociale de bază, informează Reuters, citat de businessmagazin.ro.

E pentru prima oară când există o astfel de situaţie în Liban.

Hassan Diab a explicat, sâmbătă, că datoria publică a ajuns în jur de 170% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă că ţara este pe punctul de a deveni cel mai îndatorat stat din lume.

„Datoria a devenit mai mare decât poate suporta Libanul. În contextul situaţiei actuale, statul nu mai poate susţine financiar aceste împrumuturi. Statul libanez va depune eforturi să reeşaloneze datoria, pentru a urmări interesul naţional, prin negocieri cu creditorii”, a afirmat Hassan Diab, într-o intervenţie televizată, citat de Reuters.

Este cea mai gravă criză economică de la încheierea războiul civil care a avut loc între 1975 şi 1990.

Intrarea Libanului în incapacitate de plată este o nouă fază a crizei care a avut impact asupra economiei din luna octombrie a anului trecut şi care a făcut ca moneda naţională să se deprecieze cu aproximativ 40%.

Autor: Ziarul National
Top stiri
21.12.2025 08:21 682 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 934 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte