Aproape 7 000 de persoane, operate de cataractă în 2022: Statul a cheltuit în medie câte 13 000 de lei per intervenție chirurgicală
1441
Un număr de 6 845 de persoane au beneficiat în anul 2022 de operaţii de cataractă efectuate de instituţiile medicale contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), cu peste 600 mai multe decât în 2021.
Pentru operațiile respective, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost alocate peste 90 de milioane de lei, cu 17 milioane mai mult faţă de anul precedent.
Costul mediu al unui caz tratat depăşeşte 13 mii de lei.
Aceste servicii au fost prestate de 15 instituţii medicale, dintre care nouă sunt publice - Spitalul Clinic Republican „T.Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Bălți, , Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, SR Drochia „N.Testemițanu”, SR Călăraşi, SR Căușeni „Ana și Alexandru”, SR Vulcăneşti, SR Florești), unul – departamental – Spitalul Clinic Militar Central.
Potrivit CNAM, în anul curent, pentru efectuarea operaţiilor de cataractă au fost planificate peste 100 de milioane de lei. De astfel de intervenţii beneficiază toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale şi se află pe lista de aşteptare.
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















