Aproape 550 de copii din R. Moldova, supuși agresiunilor, în 2023: Zeci de minori au fost agresați sexual
1126
Autoritățile responsabile din R. Moldova au înregistrat oficial, pe parcursul anului trecut, 547 de copii victime ale violenței.
Datele făcute publice de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Victime ale Agresiunii, marcate anual pe 4 iunie, arată că cei mai mulți copii, 217, au fost supuși violenței psihologice.
Totodată, 203 copii au fost supuși în anul trecut violenței fizice, 64 - violenței economice, alți 48 - agresiunilor sexuale, iar 15 - celei spirituale.
La serviciul „Telefonul Copilului”, cu numărul scurt 116 111, au apelat după ajutor psiho-emoțional în situații de criză 4 190 de minori.
De asemenea, Centrul regional de asistență integrată a copiilor-victime sau martori ai infracțiunilor din municipiul Bălți a oferit, pe parcursul anului 2023, asistență specializată pentru 257 de minori afectați de infracțiuni cu caracter sexual, trafic de copii și violență în familie. Potrivit datelor instituției, cei mai mulți copii asistați au avut vârste între 11 și 14 ani. Totuși, față de anul 2022, a crescut rata copiilor asistați cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.
11.02.2026
22:30
270
Zelenski anunță alegeri în Ucraina doar după încetarea focului și garanții de securitate, respingând presiunile SUA invocate de Financial Times
11.02.2026
20:59
283
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
20:34
312
Comisia Europeană înăsprește drastic regulile pentru drone după valul de survolări misterioase din 2025 în Europa
11.02.2026
18:53
459
Serviciile secrete estoniene: Rusia își consolidează forțele armate pentru a schimba echilibrul de putere în Europa
11.02.2026
18:05
423
Lavrov promite că Rusia își menține limitele nucleare dacă și SUA respectă fostul tratat New START
11.02.2026
17:54
429
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
464
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
17:02
452
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice
11.02.2026
16:59
395
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
16:53
427
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
22:30
261
Zelenski anunță alegeri în Ucraina doar după încetarea focului și garanții de securitate, respingând presiunile SUA invocate de Financial Times
11.02.2026
20:59
279
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
20:34
309
Comisia Europeană înăsprește drastic regulile pentru drone după valul de survolări misterioase din 2025 în Europa
11.02.2026
18:53
455
Serviciile secrete estoniene: Rusia își consolidează forțele armate pentru a schimba echilibrul de putere în Europa
11.02.2026
18:05
421
Lavrov promite că Rusia își menține limitele nucleare dacă și SUA respectă fostul tratat New START
11.02.2026
17:54
424
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
460
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
17:02
449
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice
11.02.2026
16:59
392
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
16:53
424
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:37
436
Guvernul introduce reguli noi pentru utilizarea medicamentelor veterinare în prevenirea bolilor la animale
11.02.2026
16:33
479
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
11.02.2026
16:31
461
Guvernul introduce reguli stricte pentru sănătatea animalelor acvatice și siguranța produselor din acvacultură
11.02.2026
16:26
442
Expoziția „Fabricat în Moldova” și-a deschis porțile la Chișinău: 400 de companii autohtone și parteneri din peste 60 de țări
11.02.2026
15:53
477
Parlamentul European aprobă împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, rambursabil după plata despăgubirilor de război de către Rusia
11.02.2026
15:52
468
Secretarul de stat Iurie Scripnic părăsește Ministerul Agriculturii după patru ani de mandat
11.02.2026
15:49
471
Guvernul o numește pe Tatiana Nistorică secretar de stat la Agricultură și Industrie Alimentară
11.02.2026
15:36
397
Ministerul Energiei trasează foaia de parcurs pentru transformarea digitală a sectorului energetic în perioada 2026–2030
11.02.2026
15:35
527
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
11.02.2026
12:43
626
Procurorii cer 15 ani de închisoare și confiscări de milioane în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
11.02.2026
12:39
483
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
12:17
513
Zborurile de pe aeroportul El Paso, blocate 10 zile din motive speciale de securitate, în vecinătatea unei baze militare americane
11.02.2026
11:50
592
Prima comunitate de energie regenerabilă din Moldova, lansată la Cociulia cu sprijin PNUD și economii de 350 000 lei anual
11.02.2026
11:20
556
Mamă de 20 de ani din Bălți, condamnată la 3 ani de închisoare pentru torturarea propriului copil de un an
11.02.2026
10:56
521
Escroc din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a păgubit un cunoscut cu peste 1,25 milioane de lei
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














