ANALIZĂ // Loviturile Ucrainei de pe teritoriul Rusiei, un succes simbolic
1314
Reuters
Prin trimiterea de drone la două baze aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de frontiera sa, Ucraina şi-a oferit o victorie de importanţă simbolică, demonstrându-şi în special capacitatea de a compensa superioritatea aparentă în armament a inamicului său, comentează France Presse într-o analiză.
Rusia a acuzat luni forţele ucrainene că ar fi atins două baze aeriene de pe teritoriul său, informând despre trei soldaţi ucişi şi avarierea uşoară a două avioane.
Kievul nu revendicase atacul marţi, dar experţi occidentali chestionaţi de AFP privilegiau teza utilizării unor drone de recunoaştere de fabricaţie sovietică, datând din anii '70.
Deşi mai multe zone rămân în umbră, operaţiunea este descrisă unanim ca limitată pe plan operaţional, dar foarte eficientă pe plan simbolic.
Mai multe surse au vorbit despre drone de recunoaştere Tupolev Tu-141 Strij, aparate sovietice cu reacţie, de dimensiuni mari, capabile să zboare la mare altitudine.
Asta ar însemna că „aceste drone ar fi fost modificate pentru a avea o capacitate de bombardament", acţionând ca o dronă kamikaze care se distruge la impact, explică Vikram Mittal, profesor la academia militară americană West Point.
„Nu este o tehnologie sofisticată", confirmă Jean-Christophe Noel, expert la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI). Dar ucrainenii au putut să-i adauge o încărcătură explozivă şi ghidaj GPS, sau chiar "un ghidaj terminal de către forţele speciale" ucrainene pe teritoriul rus.
Modul exact de operare era încă necunoscut marţi.
Potrivit Ministerului Apărării rus, Kievul "a încercat să efectueze lovituri cu drone de concepţie sovietică asupra bazei aeriene din Diaghilevo, în regiunea Riazan, şi asupra bazei Engels în regiunea Saratov" (centru).
Moscova îşi acuză adversarul că încearcă „să scoată din serviciu avioanele ruseşti cu rază lungă de acţiune", utilizate pentru lovituri vizând numeroase infrastructuri energetice în Ucraina.
„Ei (ucrainenii) au lovit mijloacele care îi lovesc. Până în prezent, singurul lucru de care se puteau proteja era artileria sol-aer", explică Jean-Christophe Noel. „Ei devin ofensivi, ceea ce este un lucru nou", adaugă el.
Dar este puţin probabil ca operaţiunea să se repete, precizează expertul citat, cu excepţia cazului în care ucrainenii ar dispune de importante stocuri de astfel de aparate.
Bazele lovite sunt situate la mai multe sute de kilometri de frontiera ucraineană şi la o distanţă şi mai mare de linia frontului.
Atacurile, din acest punct de vedere, răspund loviturilor ruseşti din adâncimea teritoriului ucrainean. Prin aceste lovituri, Kievul a demonstrat distanţa la care poate lovi, pentru că nu a vizat nici ţinte civile şi nici infrastructuri critice.
„Suntem într-un paralelism al formelor", constată o sursă militară franceză, sub rezerva anonimatului.
„Capacitatea Ucrainei de a viza ţinte la această distanţă este impresionantă", apreciază la rândul său generalul în rezervă australian Mick Ryan pe contul său Twitter.
Ucrainenii „e posibil să fi beneficiat de asistenţa unei terţe părţi pentru a planifica lovitura, dar aceasta nu este o certitudine. O combinaţie de surse deschise, cunoaşterea faliilor din reţeaua de apărare rusă şi de observare la sol ar putea să fi fost de ajuns", spune el, citat de Agerpres.
Cea mai mare victorie ucraineană rezidă în efectul evident de „surpriză” şi în incapacitatea ruşilor de a contracara loviturile înainte ca dronele să se fi apropiat de ţintele lor.
„Ceea ce este într-adevăr surprinzător este că aceste drone au fost capabile să treacă de sistemele de apărare sol-aer ruseşti", subliniază Vikram Mittal.
Rusia este mult prea mare pentru a spera să fie în totalitate la adăpost. Dar dacă ţinte de această importanţă strategică sunt lovite, aceasta diminuează ideea unui avantaj asimetric major în favoarea ruşilor al rachetelor lor cu rază lungă de acţiune.
Rob Lee, cercetător la King's College din Londra, vede în aceasta un semnal defavorabil Moscovei.
„Dacă radarele ruseşti şi apărările antiaeriene nu pot împiedica un Tu-41 să zboare sute de kilometri pentru a lovi principala bază aeriană a bombardierelor sale strategice în situaţie de război, aceasta nu este de bun augur pentru capacitatea sa de a împiedica o lovitură masivă cu rachete de croazieră", apreciază el.
Încă o dată, armata rusă apare deci mai fragilă decât se anticipa. „Este o lovitură psihologică" care „va suscita consternare în rândul publicului care se credea ferit de război", pronostichează Mick Ryan, curios să observe "reacţia maşinăriei de propagandă ruseşti".
Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) constata la rândul său marţi o avalanşă de critici pe conturile Telegram din partea observatorilor militari ruşi.
Mulţi dintre ei au afirmat că operaţiunea împotriva bazei din Engels „trebuie să fi fost lansată din interiorul teritoriului rus". În caz contrar, loviturile ar arăta, potrivit lor, că „Moscova este ameninţată de pe teritoriul ucrainean".
24.04.2026
23:42
313
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
408
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
453
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
421
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
499
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
615
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
525
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
474
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
470
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
545
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
23:42
299
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
396
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
438
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
403
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
485
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
603
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
512
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
461
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
459
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
534
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
683
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
502
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
490
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
640
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
515
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
505
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
478
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
591
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
778
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
630
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
618
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
598
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
654
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
680
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
995
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














