Stiri
Un studiu recent sugerează că nivelul apelor ar putea creşte cu până la şapte metri în Statele Unite în următorii doi ani în lipsa unei strategii eficiente de reducere a emisiilor înainte de anul 2100, ceea ce ar putea duce la extincţia a 1.429 de oraşe de pe continentul american.
Deşi efectele nu sunt vizibile imediat, emisiile de gaze de seră din prezent generează creşteri extreme ale nivelului apelor la fiecare zece ani, notează Business Insider, citat de Mediafax. Potrivit analizei, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, amânarea până în 2100 a unei decizii în privinţa emisiilor ar avea efecte devastatoare asupra aşezărilor de coastă din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite, unde 1.429 de oraşe ar fi cel puţin pe jumătate extinse.
”Situaţia actuală cu privire la emisiile de carbon va provoca cel mai probabil degenerarea sau pierderea celor mai multe oraşe de coastă din lume”, scrie autorul analizei, Benjamin Strauss, de la organizaţia de specialişti Climate Central. ”Singura modalitate de a evita viitorul este nu numai să reducem puternic şi imediat emisiile de gaze de seră la nivel global, dar şi să începem să eliminăm gazele de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, din aer.”
Aspectele principale care rezultă din analiza lui Strauss, cu privire la populaţia Statelor Unite, sunt:
Dacă situaţia nu se schimbă până în 2020, va avea loc o creştere inevitabilă a nivelului mării cu până la 1,5 metrei. Acest lucru va împinge peste 50 la sută din populaţie afară din municipalităţi, urmând ca 4.187.262 de oameni să îşi piardă oraşele.
Dacă nivelul gazelor de seră continuă să crească până în 2050, acest lucru va atrage după sine ridicarea iminentă a nivelului mării până la aproximativ 3 metri. Astfel, jumătate din populaţie va părăsi 715 localităţi, iar 8.121.973 îşi vor pierde oraşele în care trăiesc.
În lipsa unei schimbări în ceea ce priveşte poluarea până în anul 2100, nivelul mării va ajunge la mai mult de 7 metri, ducând la evacuarea a mai mult de 50 la sută din populaţie din 1.429 oraşe, adică 18.074.940 de persoane.
În vederea analizei cercetătorii au folosit informaţii din recensământul din 2010 din SUA, presupunând că populaţia aşezărilor de pe coasta americană va rămâne aceeaşi. Oraşele din care ar putea dispărea cel puţin jumătate dintre locuitori în urma creşterii nivelului apelor sunt situate în state ca Alabama, California, Florida, Louisiana, New York şi Texas şi pot fi consultate pe businessinsider.com.
AMENINŢAREA care priveşte aproape 1.500 de oraşe: Când ar putea fi DISTRUSE şi care ar fi cauza dispariţiei lor
International
15.08.2013
15:13
1103

Stiri relevante
02.08.2025
10:58
220
Plahotniuc își anunță intenția de a se întoarce în Moldova pentru a-și apăra numele în fața acuzațiilor de fraudă
02.08.2025
10:27
213
Atacuri cu drone în Rusia: Trei decese în urma raidurilor ucrainene în Rostov, Penza și Samara
02.08.2025
07:48
420
SUA și NATO dezvoltă un mecanism financiar inovator pentru a sprijini Ucraina cu armament american
02.08.2025
07:40
400
Putin susține că Uniunea Europeană nu mai are control asupra politicii sale
02.08.2025
07:25
346
Putin confirmă desfășurarea rachetelor Oreşnik în Belarus până la finalul anului
02.08.2025
07:02
407
Exporturile de gaze rusești către Europa, în creștere semnificativă în iulie prin TurkStream
02.08.2025
01:30
583
Trump dezvăluie pierderile uriașe ale Rusiei și Ucrainei în război: peste 112.000 de soldați ruși căzuți doar în acest an.
01.08.2025
22:39
764
Trump trimite două submarine nucleare pentru a contracara amenințările lui Medvedev
01.08.2025
17:51
745
Putin și Lukașenko sfidează ultimatumul lui Trump și își mențin poziția în conflictul din Ucraina
01.08.2025
13:10
735
Cel mai sângeros atac asupra Kievului din acest an: 31 de morți, inclusiv cinci copii, în urma bombardamentului rusesc de joi

Top stiri
02.08.2025
10:58
63
Plahotniuc își anunță intenția de a se întoarce în Moldova pentru a-și apăra numele în fața acuzațiilor de fraudă
02.08.2025
10:27
109
Atacuri cu drone în Rusia: Trei decese în urma raidurilor ucrainene în Rostov, Penza și Samara
02.08.2025
08:19
295
Horoscopul zilei 02.08.2025
02.08.2025
07:48
393
SUA și NATO dezvoltă un mecanism financiar inovator pentru a sprijini Ucraina cu armament american
02.08.2025
07:40
368
Putin susține că Uniunea Europeană nu mai are control asupra politicii sale
02.08.2025
07:25
327
Putin confirmă desfășurarea rachetelor Oreşnik în Belarus până la finalul anului
02.08.2025
07:02
383
Exporturile de gaze rusești către Europa, în creștere semnificativă în iulie prin TurkStream
02.08.2025
01:30
570
Trump dezvăluie pierderile uriașe ale Rusiei și Ucrainei în război: peste 112.000 de soldați ruși căzuți doar în acest an.
01.08.2025
22:39
753
Trump trimite două submarine nucleare pentru a contracara amenințările lui Medvedev
01.08.2025
21:10
497
Vreme stabilă și caldă pentru 02.08.2025
01.08.2025
20:20
654
Maia Sandu susține modernizarea Aeroportului Internațional Mărculești pentru dezvoltare regională și locuri de muncă
01.08.2025
19:09
607
Adenocarcinomul prostatic poate ascunde riscuri mai mari decât indică biopsiile, arată un studiu recent
01.08.2025
17:52
858
Ambasada SUA din Moldova din nou fără lider: Kevin Covert revine în Statele Unite după doar două săptămâni în funcție
01.08.2025
17:51
732
Putin și Lukașenko sfidează ultimatumul lui Trump și își mențin poziția în conflictul din Ucraina
01.08.2025
17:45
579
Ferma de vaci din Horești se extinde cu sprijinul Proiectului AGGRI și al Băncii Mondiale
01.08.2025
17:35
613
Partidul Conservator din R. Moldova dizolvat de Curtea de Apel Centru
01.08.2025
17:24
637
Ministerul Educației clarifică: limba română este de bază la Colegiul „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat, cu integrare de discipline în găgăuză și turcă
01.08.2025
17:00
608
Forumul „Moldovan Students United” reunește peste 100 de studenți din țară și diaspora pentru schimb de experiențe și viziuni inovatoare
01.08.2025
16:19
692
Liga Orașelor și Comunelor denunță presiunile asupra primarilor și cere respect pentru autonomia locală în contextul declarațiilor lui Igor Grosu
01.08.2025
15:47
577
Cristina Gherasimov dezbate la Helsinki cooperarea moldo-finlandeză în securitatea cibernetică și energia verde
01.08.2025
14:12
751
Seceta face ravagii: ministrul Agriculturii vizitează fermierii din Ștefan Vodă pentru a căuta soluții urgente
01.08.2025
13:10
728
Cel mai sângeros atac asupra Kievului din acest an: 31 de morți, inclusiv cinci copii, în urma bombardamentului rusesc de joi
01.08.2025
13:09
686
Profesorii moldoveni adoptă inteligența artificială pentru a revoluționa educația viitorului în cadrul Forumului Național
01.08.2025
12:41
728
Germania își întărește sprijinul pentru Ucraina cu două noi sisteme Patriot, în urma unui acord cu SUA
01.08.2025
12:29
688
23 de licee în fruntea clasamentului la bacalaureat: rata de promovare maximă și medii impresionante peste 8

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri