Ambasadorul României, Daniel Ioniță, a apreciat reformele din sistemul bancar al Republicii Moldova, care au determinat venirea unor investitori strategici la Chișinău, inclusiv a Băncii „Transilvania”
1605
Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, apreciază evoluția reformelor din sistemul bancar al Republicii Moldova, în special transparentizarea acționariatului și alinierea la standardele de supraveghere bancară internaționale, fapt ce a determinat venirea unor investitori strategici europeni, între care și investitorul din România de talie internațională – Banca „Transilvania”.
În cadrul unei întrevederi avute astăzi cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, diplomatul de la București a exprimat deschiderea României de a fi alături de Republica Moldova și de a o susține în parcursul său european, subliniind importanța menținerii independenței autorității monetare și de supraveghere, precum și a modernizării în continuare a sectorului bancar.
Un comunicat de presă al BNM precizează că dialogul dintre cei doi oficiali s-a axat pe colaborarea bilaterală moldo-română, contextul financiar-bancar pe fundalul crizei și abordările băncii centrale în acest sens, precum și necesitatea continuării reformelor în sistemul bancar de la noi.
De asemenea, discuțiile au vizat perspectivele semnării de către Republica Modova a unui acord cu FMI și importanța acestuia pentru dezvoltarea economică a țării.
Guvernatorul Octavian Armașu a menționat însemnătatea pentru Republica Moldova a atitudinii solidare și empatice manifestate de România față de cetățenii noștri prin asistența umanitară și financiară oferită în mod generos în această perioadă dificilă. Oficialul BNM s-a referit, de asemenea, la experiența rezultativă de colaborare dintre Banca Națională a Moldovei și Banca Națională a României.
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
30.09.2026
19:43
30.09.2026
19:24
30.09.2026
18:57
30.09.2026
18:51
30.09.2026
18:46
30.09.2026
18:29
30.09.2026
18:26
30.09.2026
18:21
30.09.2026
17:40
30.09.2026
17:31
30.09.2026
17:30
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















