Adunarea Populară a Găgăuziei a REFUZAT să aprobe executivul propus de bașcanul Evghenia Guțul și Ilan Șor. Aleșii locali s-au certat ca la ușa cortului, iar Dmitri Constantinov, în pofida PROTESTELOR simpatizanților lui Șor, a închis ședința
2444
Adunarea Populară a Găgăuziei, întrunită astăzi în ședință, a refuzat să aprobe, pentru a treia oară consecutiv, Comitetul Executiv propus de Evghenia Guțul și Ilan Șor. În ciuda protestelor din fața clădirii, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a dispus ca ședința să fie încheiată, deoarece Guțul nu a modificat componența echipei sale, în speță candidații care nu cunosc limba găgăuză.
Prezentă la ședința Adunării Populare, bașcanul Evghenia Guțul a acuzat aleșii locali loiali lui Constantinov că ar pune impedimente în implementarea programului electoral al formațiunii pe care o reprezintă și care a fost scoasă în afara legii de Curtea Constituțională.
De partea cealaltă, Constantinov a menționat că, dacă Evghenia Guțul făcea modificări în echipa sa, inclusiv îi înlocuia pe candidații care nu știu găgăuza, atunci lucrurile mergeau înainte.
„Noi respectăm buchea legii”, a menționat Constantinov, după ce a întrerupt ședința.
De menționat că bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și-a prezentat echipa formată din 21 de persoane pe 27 iulie curent, iar de atunci au avut loc trei tentative eșuate de aprobare a acesteia de către Adunarea Populară a Găgăuziei.
Printre candidații care nu știu deloc limba găgăuză este primarul de Orhei, Pavel Verejanu, care ar urma să fie adjunctul bașcanului.
Echipa propusă de Evghenia Guțul:
Adjuncții bașcanului
Victor Petrov, adjunct al bașcanului, deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei;
Mihail Vlah, adjunct al bașcanului;
Pavel Verejanu, adjunct al bașcanului, primar al municipiului Orhei;
Iurie Cuznețov - șeful Direcției principale de afaceri a Bașcanului și al Comitetului executiv;
Larisa Cerven - șefa Departamentului principal de dezvoltare economică și turism;
Tatiana Doiceva – șefa Departamentului de finanțe;
Ivan Caraman - șeful Direcției principale construcții și infrastructură a Găgăuziei;
Anastasia Ciolac - șeful Departamentului principal de relații externe a Găgăuziei;
Maxim Mihailiuc - șeful Complexului agroindustrial;
Boris Golovin - șeful Departamentului principal de sănătate;
Natalia Cristeva - șefa Departamentului principal de educație;
Veaceslav Dragoi - șeful Departamentului tineret și sport;
Marina Semenova – șefa Direcției principale de cultură;
Sergei Avtutov - șeful Departamentului principal de administrare fiscală;
Nikolai Tomailî – șeful Departamentului de interne al Găgăuziei;
Valerii Rotari - șeful Direcției principale SIS Găgăuzia;
Irina Constantinova - directorul Centrului de cercetare din Găgăuzia;
Natalia Cojocar — directorul Agenției pentru atragerea investițiilor și promovării exporturilor Găgăuziei;
În noua componență a Comitetului Executiv, de asemenea, au intrat președinți de raioane:
Alexandr Panov - președintele raionului Comrat;
Gheorghe Marangoz - președintele raionului Ceadîr-Lunga;
Petru Ceban – președintele raionului Vulcănești.
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
















