Stiri

PROGRAM // Academia Română și Academia de Ştiinţe a Moldovei, sesiune COMUNĂ de Ziua Limbii Române

Actualitate 17.08.2023 11:24 Vizualizări1703
PROGRAM // Academia Română și Academia de Ştiinţe a Moldovei, sesiune COMUNĂ de Ziua Limbii Române

Academia Română va celebra în acest an Ziua Limbii Române în cadrul unei sesiuni comune cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, organizată pe 31 august, de la ora 11,00, în Aula forului român.

Evenimentul va fi deschis de preşedinţii celor două instituţii, Ioan-Aurel Pop şi Ion Tighineanu, şi se va desfăşura în format mixt, putând fi urmărit pe platforma Zoom, anunţă Academia Română, într-o postare pe Facebook.

Vor susţine comunicări academicienii: Ioan-Aurel Pop - „Limba română veche în viziunea lui Eugen Coşeriu”; Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române - „Elogiu limbii române. La începuturile vocabularului filosofic; câteva remarci cu privire la experienţa eminesciană a lecturilor kantiene”; Mihai Cimpoi, preşedinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor din Academia de Ştiinţe a Moldovei - Limba Română - Casa Fiinţei Noastre; Gheorghe Ghidirim, Academia de Ştiinţe a Moldovei - „Limba română - limba noastră a tuturor”; Gheorghe Chivu, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române - „Vitalitatea limbii române”; Valeriu Matei, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, director general al Editurii Academiei Române, „Bătălia pentru legalizarea limbii române şi a alfabetului latin în Republica Moldova”.

Alte luări de cuvânt vor aparţine profesorilor universitari Rodica Zafiu, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române - „Limba română în contextul globalizării”; Viorel Vizureanu, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române - „Valenţele culturale ale limbii române în activitatea Sfântului Antim Ivireanul”, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti - „Este limba română o limbă sui-generis? Consideraţii istorice şi comunicative”.

Sesiunea festivă de celebrare a Zilei Limbii Române va continua cu deschiderea, la Chişinău, a lucrărilor Congresului Mondial al Eminescologilor, aflat la a XII-a ediţie.

În cadrul evenimentului, după cuvântul de deschidere adresat de acad. Mihai Cimpoi şi un mesaj de salut al europarlamentarului Maria Grapini, se va desfăşura o evocare „Academician Eugen Simion - 90”, la care sunt aşteptaţi să ia cuvântul Mircea Martin; Ion Hadârcă, Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni.

Cu acest prilej vor fi lansate volumele „Eugen Simion, om al întregului cultural”, de Mihai Cimpoi, şi „Texte despre Basarabia”, de Eugen Simion.

Menționăm că Ziua Limbii Române este sărbătorită în R. Moldova pe de 31 august, după ce în această zi din anul 1989 la Chișinău fost votată legislația care prevedea revenirea la limba română și la grafia latină. Începând cu anul 2011, Ziua Limbii Române este sărbătorită, în aceeași zi, și în România.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri