17:13:30 18.07.2025
Stiri

Absolvenții de licee au depus aproape 30 de mii de contestații vizavi de notele primite la BAC

Social 01.07.2013 16:27 Vizualizări966
Absolvenții de licee au depus aproape 30 de mii de contestații vizavi de notele primite la BAC
Absolvenții care au susținut în acest an testele de bacalaureat au depus în jur de 30 de mii de contestații, anunță Ministerul Educației. Asta înseamnă că responsabilii de la bacalaureat trebuie să verifice circa 28 la sută din numărul total de peste 107 mii de teste susținute în sesiunea de bacalaureat din acest an.

Cele mai multe lucrări contestate sunt la limba română, matematică şi geografie.

Rezultatele examinării contestaţiilor vor fi anunțate în centrele de bacalaureat, pe 6 iulie curent.

Potrivit Ministerului Educației, comisiile republicane de examinare a contestaţiilor, constituite din alți profesori decât cei care au evaluat anterior, vor revedea în lucrările contestate doar itemii solicitaţi pentru reevaluare și îi vor aprecia potrivit aceloraşi bareme de corectare. După reexaminare, nota primită nu va fi micșorată, iar verdictul acestei comisii va fi definitiv.

Pe 6, 7 şi 8 iulie, elevii cu note insuficiente vor putea depune cereri pentru sesiunea de bacalaureat suplimentară, care se va desfășura în perioada 15 -20 iulie. Pentru aceasta, ei vor merge la centrul de bacalaureat şi vor depune o cerere în scris. Lista centrelor va fi anunțată în perioada premergătoare sesiunii suplimentare.
Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte