100 000 de copii din familiile social-vulnerabile vor rămâne în familie
2180
Circa 100 000 de copii, care sunt în situaţie de risc de a fi separaţi de familie sau sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor, au şanse sporite de a rămâne în familia lor consolidată sau de a fi plasaţi într-un mediu familial alternativ adecvat, protector şi permanent. Acțiunile sunt lansate în cadrul unui proiect care va susține autorităţile publice centrale şi locale pentru a sprijini familiile vulnerabile.
Potrivit unui studiu, fiecare al treilea copil din satele R. Moldova trăiește la limita sărăciei, iar neajunsurile devin tot mai mari odată cu sporirea numărului de copii în familii. La ora actuală, Ministerul Muncii Protecției Socaile și Familiei a prezentat Guvernului „Strategia privind protecția copilului”, obiectivele generale ale căreia sunt asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediu familial, prevenirea şi combaterea violenței, neglijării şi exploatării copiilor. Aceasta urmează să asigure continuarea reformei sistemului de îngrijire rezidențială a copilului, dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial și prevenirea separării copiilor de familie.
Stela Grigoraş, preşedintele AO „Parteneriate pentru Fiecare Copil” (PPFC), a declarat că organizaţia respectivă a susţinut în ultimii ani dezinstituționalizarea a 958 de copii, lucrând cu 15 instituţii rezidenţiale. Din cele 21 de instituții închise în ultimii ani, PPFC a închis sau transformat în centre de servicii sociale 10 instituţii. Prin serviciile de suport familial şi comunitar dezvoltate a fost prevenită separarea de familiile lor a 2 000 de copii.
„Lecţia învăţată pe parcursul ultimilor ani, împreună cu autorităţile locale şi centrale, este că statul trebuie să eficientizeze resursele, concentrându-le spre prevenirea intrării familiei în dificultate şi consolidarea capacităţilor acesteia de a-şi creşte copiii. Acest lucru e posibil prin reconfigurarea sistemului actual şi dezvoltarea programelor de suport familial la nivel comunitar”, a declarat Grigoraș.
Proiectul va fi finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională și implementat în R. Moldova de AO „Parteneriate pentru Fiecare Copil” până în iunie 2017.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
21.09.2026
11:06
21.09.2026
10:54
21.09.2026
10:40
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















