11:34:56 27.04.2024
Stiri

VOT FINAL // Cărțile de identitate, folosite în UE, vor înlocui buletinele de identitate din R. Moldova: Avantajele noilor acte ce urmează a fi eliberate începând cu primăvara anului 2025

Actualitate 28.03.2024 12:13 Vizualizări909 Autor: Ziarul National
VOT FINAL // Cărțile de identitate, folosite în UE, vor înlocui buletinele de identitate din R. Moldova: Avantajele noilor acte ce urmează a fi eliberate începând cu primăvara anului 2025


Cărțile de identitate de model european vor fi introduse la nivel național în R. Moldova începând cu anul viitor și vor înlocui buletinele de identitate. Parlamentul a aprobat astăzi, cu 79 de voturi, modificările la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte în lectură finală.

Noile reglementări mai prevăd că și cetățenii străini vor primi cărți de rezidență, care vor înlocui permisele de ședere și buletinele de identitate eliberate cetățenilor străini.

Cărțile de identitate care vor înlocui buletinele de identitate vor conține un nivel avansat de securitate, vor fi obligatorii pentru toți cetățenii Republicii Moldova începând cu vârsta de 14 ani și nu vor mai avea înscrisă informația despre domiciliul sau reședința temporară a titularului, date disponibile pe platforma guvernamentală MConnect.

De asemenea, documentele vor permite cetățenilor Republicii Moldova să călătorească liber în statele membre ale UE.

Atât cartea de identitate, cât și cartea de identitate provizorie și cartea de rezidență vor fi scrise în limbile română și engleză.

Cărțile de identitate și cărțile de rezidență conțin date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță. Acestea vor fi eliberate cu diferite termene de valabilitate: de patru ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani; de șapte ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 – 14 ani; de zece ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 70 de ani și nelimitat pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani.

În cărțile de identitate și de rezidență va fi încorporat mediul de stocare electronică a datelor, care va include atât datele din formatul tipărit și datele biometrice precum imagine facială, amprente digitale, cât și mijloacele semnăturii electronice calificate și certificatele cheilor publice.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Agenția Servicii Publice cu scopul armonizării legislației naționale la rigorile acquis-ului Uniunii Europene și punerii în circulație a unor noi tipuri de acte de identitate care conțin un nivel avansat de securitate al datelor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md