VIDEO // Un grup de dansuri populare dintr-un sat al R. Moldova, GOLDEN BUZZ la „Românii au talent”: „Sunteți fenomen!”
Ansamblul de dansuri populare din satul Heciul Nou, raionul Sângerei, a rescris istoria emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV București. Dansatorii din R. Moldova sunt primul grup care a luat un Golden Buzz în toată istoria concursului.
„Eu nu am văzut în viața mea un dans mai ritmat și dansat în felul ăsta! Eu vă jur că în momentul ăsta am piele de găină. N-am văzut în viața mea un dans executat cu atâta dăruire și cu atâta suflet! În viața mea nu am văzut acest lucru!
Este foarte interesant că e pentru prima oară când un dans popular m-a dus prin toate stările. M-am bucurat ca un copil mic văzând câtă energie aveți. Eu sunt o iubitoare de muzică populară și tradiții, dar mi se pare că voi aveți tot pachetul. Folclorul nu o să moară niciodată, pentru că, văzându-vă pe voi, mi se pare că viitorul sună bine. Atâta dăruire nu am văzut în dansurile populare niciodată și, atunci, știu că este o premieră, dar ... ”, a declarat jurata Andra înainte de a apăsa butonul auriu şi a-i trimite pe dansatorii noștri direct în semifinala concursului „Românii au talent”.
„Nu a fost un dans popular, a fost un fel de haka al dansurilor populare! (...) Nu am văzut atâta viață și fericire pe scenă. Sunteți fenomen!”, a punctat Mihai Bobonete.
Şi Andi Moisescu le-a transmis dansatorilor din Heciul Nou că au „dărâmat orice reper în materie de dans”.
Ansamblul „Hecenii” a fost creat acum 10 ani, însă administrația publică locală a decis la un moment dat că nu mai are nevoie de el. Atunci, conducătorul grupului, Dionisie Cobîlaş, s-a încăpățânat să învețe pe bază de voluntariat copiii din Heciul Nou să danseze.
Dacă ar reuşi să câștige „Românii au talent”, ar realiza visul copiilor din satul Heciul Nou - de a amenaja o sală de dans modernă, echipată cu bare pentru dansul clasic, oglinzi şi o podea de calitate.
„Este un moment de mare emoție și însemnătate, dar vreau să știți adevărul până la capăt - cel mai nefericit moment pentru ei a fost atunci când unii mai puternici au decis că ansamblul înghite prea multe resurse locale, așa că au hotărât să sisteze cursurile. Astă-seară, copiii au dansat pe viață și pe moarte, s-au răzbunat pe podeaua veche din satul lor și au rupt scena de la Românii au talent. Hecenii au scris istorie, Hecenii se vor întoarce, pentru că nimic nu este mai puternic ca dragostea noastră pentru dans!!!”, a scris Dionisie Cobîlaş, coregraful ansamblului, pe pagina sa de Facebook.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut