14:20:57 27.04.2024
Stiri

VIDEO // Schema de escrocherie cu „ruda implicată într-un accident rutier” face noi victime. Două PENSIONARE au plătit escrocilor circa 360 000 de lei, pentru ca rudele lor să scape de dosare penale inexistente

Actualitate 26.03.2024 13:19 Vizualizări970 Autor: Ziarul National
VIDEO // Schema de escrocherie cu „ruda implicată într-un accident rutier” face noi victime. Două PENSIONARE au plătit escrocilor circa 360 000 de lei, pentru ca rudele lor să scape de dosare penale inexistente


Schema de escrocherie cu „ruda implicată într-un accident rutier” face noi victime. De această dată, două pensionare de 76 și 78 de ani au nimerit în plasa escrocilor luni-seară.

Astfel, ieri, în jurul orei 20:00, acestea au fost telefonate de către un bărbat necunoscut și, sub pretextul că fiicele lor au fost implicate într-un accident rutier, le-a solicitat sume mari de bani.

În câteva minute, escrocii au reușit să delapideze victimele de circa 360 de mii de lei.

„Noi nu vom porni dosar penal. Deja am discutat cu părinții copilului (care ar fi fost lovit n.r.) și ei sunt de acord să ajungă la o înțelegere. Singura condiție e ca să le fie plătită suma de 8 000 de dolari. Spuneți, vă rog, sunteți de acord să vă ajutați ruda și cu ce sumă?”, a întrebat sigur pe sine escrocul, care s-a dat drept reprezentant al organelor de drept.

Una dintre femei a răspuns afirmativ. „Da, da, o voi ajuta neapărat. Ce sumă pot plăti în acest moment? Nici nu știu, chiar nu știu la cine să merg și să adun această sumă de bani. Dar acum pot găsi acum 2 000. Dar neapărat vreau să o ajut”, a spus pensionara.

Ulterior, a urmat transmiterea banilor.

Poliția avertizează cetățenii să nu se lase manipulați de infractori.

„Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar? Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior ne apelezi la 112”, este sfatul organelor de drept.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md