02:30:10 06.05.2024
Stiri

VIDEO // IMAGINI INEDITE de la nunta lui Emmanuel şi Brigitte Macron. Cum arăta Prima Doamnă a Franţei când s-a căsătorit cu fostul său elev

Monden 10.05.2017 15:46 Vizualizări7200 Autor: Ziarul National
VIDEO // IMAGINI INEDITE de la nunta lui Emmanuel şi Brigitte Macron. Cum arăta Prima Doamnă a Franţei când s-a căsătorit cu fostul său elev


În timp ce Emmanuel Macron se bucura de victoria sa în faţa candidatei de extremă-dreapta Marine Le Pen, el şi-a adus soţia pe podium şi i-a mulţumit pentru sprijinul pe care i l-a oferit pe timpul campaniei prezidenţiale, potrivit The Independent.

„Brigitte, mereu prezentă, şi chiar mai mult acum, fără de care nu aş mai fi eu", a declarat preşedintele nou-ales în faţa mulţimii.

Brigitte Macron (născută Trogneux) a fost o prezenţă constantă pe perioada campaniei prezidenţiale, ajutându-l pe Macron în conturarea agendei politice, organizarea de întâlniri, editarea discursurilor şi oferindu-i sfaturi cu privire la prezenţa sa scenică.

Emmanuel Macron a întâlnit-o pe Brigitte Trogneux pe când era un puşti de 15 ani, iar doi ani mai târziu acesta i-a făcut o promisiune pe care avea să o îndeplinească.

„La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus „Orice vei face, eu o să mă însor cu tine””, a povestit Brigitte Trogneux jurnaliştilor de la Paris Match, anul trecut.

Cei doi s-au căsătorit în 2007, iar Brigitte i-a fost alături în strânsa campanie prezidenţială.

„Nu o ascund”, a spus Macron pentru un canal de televiziune francez. „Este parte din viaţa mea, aşa cum a fost mereu”.

„Îi datorez foarte multe, pentru că ea m-a făcut ceea ce sunt acum. Dacă voi fi ales - pardon, cand vom fi aleşi - ea o să fie acolo lângă mine”, a declarat Emmanuel Macron, în cadrul unui discurs de luna trecută.

„Vă mulţumim că ne acceptaţi aşa, un cuplu ieşit din tipare”, a spus Macron în cadrul unei ceremonii.

Diferenţa de vârstă de 25 de ani dintre cei doi a reprezentat un motiv de ridiculizare în presa din Franţa.

Cuplul a răspuns la "obsesia" mass-media, susţinând că dau dovadă de un misoginism înrădăcinat, făcând referire la Donald şi Melania Trump, a căror diferenţă de vârstă este exact aceeaşi. Cu toate acestea, presa nu a făcut niciun comentariu pe seama diferenţei lor de vârstă .

Macron a declarat că va contura şi defini pentru prima dată rolul ambiguu al primei doamne din Franţa şi va elabora o descriere oficială a postului pentru Brigitte.

Potrivit Daily Mail, Prima Doamna a Franţei ar urma să lucreze în guvernul francez. Dar munca ei nu va fi remunerată.

Încercând o abordare în stilul Michelle Obama, rolul lui Brigitte Trogneux va fi acela de a gândi noi reforme, în sistemul de învăţământ francez, notează cotidianul britanic.

Cu două decenii în plus de experienţă, comparativ cu soţul ei, fosta profesoară care i-a creionat caracterul noului preşedinte al Franţei, încă de la vârsta de 15 ani, bunică a opt copii, este de aşteptat să joace un rol destul de activ în noul executiv de la Paris.

Când va ajunge la Elysee, doamna Trogneux va avea astfel numeroase sarcini de îndeplinit, o echipă cu care va lucra şi un buget stabilit.

Dar preşedintele a fost foarte clar că munca ei nu va fi plătită. Remarca a venit după ce campania prezidenţială a lui Francois Fillon a fost efectiv încheiată de acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi plătit soţia din bani publici pentru a face ”o muncă falsă”.

„Se va concentra asupra muncii pentru copiii cu autism şi pentru cei dezavantajaţi", a declarat Candice Nedelec, coautor al unei biografii a cuplului, pentru The Times, citat de gandul.info.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md