20:14:26 27.04.2024
Stiri

VIDEO // A.S.I.C.S. crește viitorii CAMPIONI ai R. Moldova. Șapte tineri halterofili vor fi asigurați cu BURSE. „R. Moldova risca să piardă acești copii talentați, pentru că antrenorii străini erau gata să le facă oferte ca să reprezinte alte țări”

Actualitate 13.11.2023 12:37 Vizualizări1933 Autor: Ziarul National
VIDEO // A.S.I.C.S. crește viitorii CAMPIONI ai R. Moldova. Șapte tineri halterofili vor fi asigurați cu BURSE. „R. Moldova risca să piardă acești copii talentați, pentru că antrenorii străini erau gata să le facă oferte ca să reprezinte alte țări”


Șapte sportivi tineri, care se antrenau la școala de haltere din satul Unțești, raionul Ungheni, își vor continua pregătirile, dar și studiile la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv din Chișinău. Transferul lor a fost organizat de Federația de Haltere, iar Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) le va oferi burse. Printre adolescenții care studiază și se antrenează la Chișinău sunt și campioana europeană de tineret, Nicoleta Cojocaru și vicecampionului european la aceeași categorie de vârstă, Dan Secrieru, care au beneficiat de burse și anul trecut.

Președintele Consiliului A.S.I.C.S., Alexandru Gîscă, a mers în vizită la sala de antrenamente în care tinerii își fac drum spre performanță și le-a reamintit acestora de promisiunea Asociației care îi vizează pe cei care au înregistrat performanțe remarcabile.

„Pe unii dintre voi v-am văzut la Campionatul European care s-a desfășurat în premieră la Chișinău. Cu mândrie am văzut de ce sunteți capabili și îmi dau seama că aveți capacitate și potențial pentru rezultate și mai frumoase. Vreau să vă anunț că vom premia halterofilii care au obținut rezultate la campionatele internaționale, inclusiv la campionatul organizat în premieră la Chișinău”, i-a motivat Alexandru Gîscă pe tinerii halterofili.

Susținere celor șapte tineri halterofili nu este doar cu valență sportivă, dar și socială, consideră președintele Federației de Haltere din Moldova, Antonio Conflitti.

„Și asta pentru că familiile din care provin copiii nu își permit să-i întrețină la Chișinău. Mai mult, R. Moldova risca să piardă acești copii talentați pentru că antrenorii din străinătate s-au activizat și erau gata să le facă oferte de a reprezenta culorile altei țări. Federația nu a făcut altceva decât să apeleze încă o dată la partenerii cu suflet mare de la A.S.I.C.S., care au răspuns prompt la această nouă provocare. Dacă anul trecut aveam doi copii, în acest an avem șapte copii care beneficiază de burse speciale ce le permit să învețe și să trăiască la Chișinău și să continue cariera sportivă și pregătirea profesională sportivă”, a mărturisit președintele federației.

În doar câteva luni de la venirea la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv din Capitală, Nicoleta Cojocaru, a cucerit medalia de aur la Campionatul Europeană de Tineret, organizat în această vară la Chișinău, de asemenea, cu susținerea A.S.I.C.S.

„Vreau să ajung cât mai departe! O să muncesc mai mult și voi fi prima chiar și la mondiale, iar principala mea țintă este aurul olimpic! Mulțumesc mult Asociației A.S.I.C.S. pentru că ne ajută și ne susține!”, a menționat tânăra campioană.

O certitudine este deja și vicecampionul european, Dan Secrieru, care a venit în același timp cu Nicoleta la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv din Chișinău.

„Mă simt foarte bine de când am venit la Chișinău. Am crescut și greutatea, și rezultatele – am ajuns vicecampion european timp de un an! Le mulțumesc partenerilor A.S.I.C.S. pentru că m-au ajutat și anul trecut, și anul acesta și sper că mă vor susține în continuare”, a punctat Dan.

Ceilalți cinci sportiv veniți de la Unțești la începutul acestui an de studii sunt motivați să calce pe urme celor doi campioni.

A.S.I.C.S. va oferi lunar câte 2 000 de lei pentru fiecare bursier, bani care să le acopere cheltuielile strict necesare.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md