18:18:31 19.05.2024
Stiri

Un oficial oferă DETALII despre noua structură a Guvernului. Cum va arăta Executivul după REFORMĂ

Politică 25.03.2017 16:30 Vizualizări4436 Autor: Ziarul National
Un oficial oferă DETALII despre noua structură a Guvernului. Cum va arăta Executivul după REFORMĂ


Prim-ministrul Pavel Filip consideră că R. Moldova are nevoie de o administrație mai eficientă pentru a putea fi obținute mai multe rezultate. În acest sens, premierul precizează că trebuie de realizat cât mai curând reformarea administrației publice centrale.

O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unei şedinţe de lucru cu înalţii consilieri ai UE, care au misiunea de a asista autorităţile în procesul de realizare a reformelor şi de implementare a prevederilor Acordului de Asociere.

În cadrul ședinței prezidate de Filip și Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, discuţiile s-au axat pe Agenda de reforme a Guvernului, în particular pe propunerea de reformă a administraţiei publice centrale şi pe evoluțiile în activitatea anticorupție.

Citește și: Un reprezentant al coaliției de la guvernare oferă DETALII despre reforma Guvernului: Ministere care ar putea DISPĂREA

Pavel Filip a îndemnat consilierii de nivel înalt să conlucreze strâns cu Centrul de implementare a reformelor, creat pe lângă Guvern, pentru a transmite experienţa şi expertiza lor în promovarea reformelor în diverse domenii. În mod special, premierul s-a referit la reforma administraţiei publice, care este o prioritate a Guvernului.

Citește și: În viitoarea structură a Guvernului nu se vor regăsi ȘAPTE MINISTERE. Cum va arăta noul Executiv după reforma administrației publice centrale

„În UE sunt 13 state membre a căror populație este între 1 și 10 milioane, așa cum este cazul Moldovei. În 12 dintre acestea sunt au mai puține ministere decât în ţara noastră. Punem accent nu pe reducerea ministerelor sau a angajaţilor, ci pe optimizarea proceselor, pentru a elimina funcţiile improprii ministerelor. Ne dorim o administraţie mai suplă, eficientă, cu capacităţi mai mari şi cu o remunerare mai bună, orientată spre rezultate”, a subliniat Filip.

La rândul său, Pirkka Tapiola a declarat că salută reforma pusă la cale de Guvernul R. Moldova. „Coaliția de la guvernare este, însă, cea care poate defini liniile directoare ale reformei. UE este gata să susțină reforma administrației publice cu accent pe crearea de structuri eficiente care prestează servicii de calitate cetățenilor”, a punctat oficialul european.

Cei 22 de consilieri la nivel înalt ai UE au făcut schimb de opinii şi au subliniat importanţa evaluării complexe a reformelor, implementării calitative şi, nu în ultimul rând, a comunicării acestora.

De menționat că în presă au apărut deja unele proiecte care prevăd comasarea unor instituții din subordinea Guvernului, dar noua structură a Executivului nu a fost făcută deocamdată publică.


Stiri relevante
19.05.2024 10:33 570 Matrioșka din cutia chinezească
Top stiri
19.05.2024 10:33 522 Matrioșka din cutia chinezească

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md