23:50:58 04.05.2024
Stiri

Un individ din Chișinău a violat o tânără de 23 de ani, care în urma traumelor fizice și morale suportate s-a sinucis. Femeia s-a aruncat în gol de la etajul patru pentru că se simțea „umilită”. Detalii TULBURĂTOARE prezentate de procurori

Actualitate 25.04.2024 11:40 Vizualizări1280 Autor: ZiarulNational
Un individ din Chișinău a violat o tânără de 23 de ani, care în urma traumelor fizice și morale suportate s-a sinucis. Femeia s-a aruncat în gol de la etajul patru pentru că se simțea „umilită”. Detalii TULBURĂTOARE prezentate de procurori


Un individ din capitală a fost trimis pe banca acuzaților și riscă până la 12 ani de închisoare, după ce în noaptea de 31 ianuarie curent a violat o tânără de 23 de ani. Trei zile mai târziu, în urma traumelor fizice și morale suportate, victima s-a sinucis, aruncându-se în gol de la etajul patru al unei clădiri.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 31 ianuarie 2024, victima, în vârstă de 23 de ani se plimba, împreună cu prietenul ei, prin sectorul Botanica al capitalei. În timpul plimbării, au făcut cunoștință cu învinuitul, care i-a invitat într-un local să servească băuturi alcoolice. Ultimul a vrut să „marcheze” despărțirea de iubita sa. Ulterior, cei doi iubiți au fost invitați la domiciliul învinuitului, pentru a continua cheful.

La un moment dat, prietenul fetei a adormit, iar stăpânul apartamentului, în jurul orei 4.00 dimineața, a violat tânăra. Femeia a încercat să se apere și chiar l-a lovit puternic peste față pe învinuit, dar acesta nu s-a oprit. Mai mult, acesta a amenințat victima cu un viol în grup. Fata s-a speriat și i-a spus agresorului că se va sinucide.

Victimei i-au fost cauzate suferințe fizice şi morale în urma raportului sexual forțat, acțiuni care au determinat-o la sinucidere, spun oamenii legii.

Astfel, la data de 3 februarie 2024, aproximativ la ora 5.00 dimineața, tânăra, aflându-se la domiciliul său, s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului aflat la etajul patru.

Fiind audiat, prietenul victimei a declarat că, în timp ce se îndreptau spre poliție pentru a raporta cazul de viol, victima se afla într-o stare depresivă, anxioasă, comunicând că se simțea umilită.

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința bărbatului de 27 de ani. Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz și riscă o pedeapsă maximă de până la 12 ani de închisoare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md