UE anunță încă două proiecte care vor fi implementate în R. Moldova: 5,5 milioane de lei pentru creșterea economică a R. Moldova
Uniunea Europeană va realiza în Republica Moldova încă două proiecte în valoare totală de circa 5,5 milioane de euro, care au drept obiectiv implementarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.
Un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii arată că primul proiect se numește „Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA)” și are o durată de 24 de luni. Scopul acestuia este de a spori sensibilizarea opiniei publice și a mediului de afaceri, precum și înțelegerea beneficiilor Acordului de Asociere/DCFTA integral implementat și participativ.
Cel de-al doilea proiect - „Sprijin pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova” va dura 36 de luni și conține următoarele componente de bază - alinierea în continuare a structurilor naționale privind infrastructura calității și supravegherea pieței cu cerințele UE; îmbunătățirea aspectelor legate de competitivitatea sectorului privat; elaborarea planului de acțiune privind vizibilitatea și comunicarea în domeniul respectiv, precum și în implementarea diferitelor sale acțiuni de sensibilizare, comunicare și vizibilitate legate de infrastructura calității în contextul DCFTA.
Ceremoniile de lansare ale ambelor proiecte sunt planificate pentru lunile octombrie și noiembrie 2017.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania