SCHIMBARE // Toți elevii din R. Moldova, admiși la studii în România, trebuie să știe asta
Ministerul Educatiei din România a modificat calendarul anului școlar 2015-2016, cu numai patru zile înainte de startul cursurilor în instituțiile de învățământ. Noul ordin a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, elevii vor avea o săptămână în plus de vacanță la iarnă, dar vor termina școala cu o săptămână mai târziu în luna iunie.
Anul de învătământ 2015-2016 va avea 36 de săptămâni de cursuri. Excepție fac clasele terminale din licee, pentru care anul școlar are 37 de săptămâni, dintre care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, iar patru săptămâni sunt dedicate examenelor de Bacalaureat.
De un an școlar mai scurt vor beneficia absolventii gimnaziului, care vor finaliza cursurile pe 17 iunie 2016, după 36 de săptămâni de școală, ultima dintre acestea fiind dedicată desfășurării evaluării naționale.
Reprezentanții Ministerului Educației au decis că elevii se vor întoarce la cursuri după vacanța de iarnă pe 10 ianuarie și nu pe 3 ianuarie cum era prevăzut în calendarul anterior. Astfel, copiii originari din R. Moldova, care își fac studiile peste Prut, vor putea petrece în familie sărbătorile de iarnă, după calendarul pe stil vechi, pe care îl respectă mulți moldoveni.
Totodată, următoarea vacanță de vară nu se va termina pe 4 septembrie 2016, ci pe 11 septembrie 2016.
R. Moldova și Ucraina, la PACHET în UE. Chișinăul și Kievul vor începe negocierile de aderare la UE în iunie: „Președinția maghiară a Consiliului UE începe la 1 iulie, așa că este important să luăm deciziile necesare înainte de asta”
Consultări politico-militare între R. Moldova și Polonia, la Chișinău: „În contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, am evidențiat interesul comun pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe principiile Cartei ONU”
RECENSĂMÂNT // Circa 1,4 milioane de persoane din R. Moldova, chestionate timp de o lună: Recenzorii mai au la dispoziție două luni