10:55:31 21.05.2024
Stiri

Tiruri din România, blocate la Tighina

Social 14.03.2014 17:23 Vizualizări1806 Autor: Galina Munteanu
Tiruri din România, blocate la Tighina


Patru tirururi din România se află blocate pe teritoriul unei fabrici de ulei din Tighina, informează Ministerul de Externe din România (MAE). Potrivit sursei, mijloacele de transport au fost sechestrate, precizând că șoferii sunt „victime colaterale ale unui litigiu comercial".

„Misiunii diplomatice române i s-a semnalat că un grup de cetăţeni români, şoferi de tir, ar fi fost prezumtiv sechestraţi, împreună cu mijloacele de transport, încă de la data de 4 martie curent, în incinta unei fabrici de ulei din localitatea Tighina din R. Moldova. Iniţial, în această situaţie s-au aflat nouă persoane, dintre care cinci au reuşit să părăsească zona şi să se repatrieze, astfel încât în prezent se mai află la faţa locului patru cetăţeni români”, se arată într-un răspuns al Ministerului de Externe la o solicitare a agenției Mediafax.

Potrivit MAE, demersurile întreprinse au evidenţiat faptul că persoanele respective sunt „victime colaterale ale unui litigiu de natură comercială”. „Fabrica din Tighina se află în relaţii comerciale, în calitate de furnizor, cu agenţi economici din România şi din R. Moldova, existând indicii că ar fi recurs la această măsură extremă pentru a exercita presiuni asupra partenerilor comerciali în vederea recuperării unui datorii substanţiale”, precizează sursa citată.

Ministerul de Externe susţine că, în urma unei intervenţii a poliţiei din Tighina la faţa locului, s-a stabilit că şoferii de cetăţenie română nu sunt lipsiţi de libertate, măsura sechestrării vizând exclusiv mijloacele de transport. Astfel, şoferii nu au plecat din Tighina pentru a nu abandona camioanele, în special la solicitarea angajatorilor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.05.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Vor circula tancuril...

17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md