BOICOT la adresa Maiei Sandu? Spicherul Greceanîi, MESAJ tranșant pentru prim-ministrul interimar Ciocoi – niciun fel de LOCKDOWN
Spicherul Zinaida Greceanîi l-a chemat astăzi de urgență la Parlament pe prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi și i-a transmis că nu este indicată instituirea unor restricții dure (lockdown), așa cum a recomandat președintele Maia Sandu după ședința de sâmbătă a Consiliului Suprem de Securitate.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Aureliu Ciocoi au discutat situația epidemiologică și economică din R. Moldova.
„Oficialii au făcut un schimb de opinii privind măsurile care se impun în situația critică creată atât în domeniul sanitar, cât și în cel economic și social. A fost discutată eventualitatea asumării și instituirii unor restricții mai dure în măsură să limiteze răspândirea rapidă a virusului și să atenueze impactul pandemiei asupra mediului de afaceri și economiei naționale în ansamblu, fără instituirea lockdown-ului”, se arată în comunicatul Legislativului.
Despre inoportunitatea lockdown-ului cerut de Maia Sandu s-a discutat astăzi și la sediul Partidului Socialiștilor din R. Moldova, acolo unde Igor Dodon a prezidat o ședință cu participarea mai multor deputați socialiști, inclusiv a spicherului Zinaida Greceanîi. „Instituirea unui lockdown total cu blocarea tuturor activităților economice, închiderea piețelor și centrelor comerciale, ar conduce la consecințe și mai grave și este contraproductivă”, a menționat Dodon.
CITIȚI și LOCKDOWN-UL în R. Moldova este „IMINENT". Premierul Ciocoi confirmă infectările cu tulpina britanică a COVID-19
Recent, premierul interimar Aureliu Ciocoi avea altă părere. Acesta afirma, într-o emisiune televizată, că instituirea lockdown-ului este „iminent”, în condițiile în care în R. Moldova au fost confirmate infectări cu tulpina britanică a coronavirusului, una mult mai contagioasă, iar situația pandemică este una gravă.
Putin va defila la parada de 9 mai alături de INCULPATA Evghenia Guțul. Bașcana lui Șor a ajuns la Moscova și se pregătește de o nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în vârstă de 100 de ani, vizitat de premierul Dorin Recean: ,,Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care bunicii și străbunicii noștri au luptat",
TOPUL universităților din România, făcut public de Ministerul Educației de la București