Soros: Atacurile împotriva mea vin din Rusia. Putin are o neplăcere personală față de mine
Atacurile asupra finanțatorului și miliardarului George Soros reprezintă cea mai izbitoare manifestare a schimbării realităților politice, în special în Europa Centrală și de Est, scrie Financial Times.
După căderea Zidului Berlinului, fundațiile Soros au reprezentat optimismul cu privire la răspândirea democrației în stil occidental în țările fostului bloc sovietic. Acum, însă, aceste ONG-uri au devenit un fel de „paratrăsnet” pentru naționalisti și regimurile autoritare, care pe fundalul „atractivității ofilite a liberalismului“, au început să exercite o influență mult mai mare în regiune.
„Acesta este un alt deja vu cu o mare diferență – naționalismul este acum ideologia dominantă în lume”, a declarat Soros pentru Financial Times. – UE este o structură care se află acum pe punctul de a colapsa. Iar Rusia – o putere reînnoită bazată pe naționalism”.
Istoricul Ann Appelbaum explică de ce miliardarul cu rădăcini evreiești a devenit un inamic convenabil pentru unii lideri europeni, precum premierul ungar Victor Orban.
„Ei nu doresc să se opună în mod deschis Americii sau UE, de aceea îl poziționează pe Soros ca pe o amenințare, personificând astfel acele elemente ale Occidentului pe care le urăsc”, a spus ea. „Aceasta este o tactică excelenta daca vrei sa eviti criticile UE și SUA”, crede Ann Appelbaum.
La Institutul „Open Society“ (Fundația Soros) există acum o dispută aprigă asupra faptului dacă nu cumva campania de răspuns față de cea realizata acum împotriva miliardarului va declanșa eforturi și mai mari de „demonizare“ a lui Soros.
Dar însăși finanțatorul subliniază că nu intenționează să se ferească de atacurile îndreptate împotriva lui. Inițial, el planifica închiderea fondului până la moartea sa. În schimb, acum își intensifică eforturile în cadrul proiectului său menit să promoveze o creștere a numărului de țări democratice în care guvernele promovează pluralismul și transparența.
În noiembrie anul trecut ,el a confirmat că a transferat fondului său alte 18 miliarde de dolari, adică cea mai mare parte din averea sa personală. În general, pentru întreaga perioadă a existenței „Societății Deschise”, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari acestei organizații.
„Cred că pot spune că sunt norocos cu dușmanii mei”, a comentat Soros atacurile asupra sa. „Din acest motiv, mă simt mai mult decât pregătit să lupt pentru o cauză justă”.
Finanțatorul este convins că majoritatea atacurilor asupra lui sunt organizate de Rusia. „Putin are o neplăcere personală față de mine”, spune el.
Soros a explicat că această ură a lui Putin a apărut din cauza faptului că el l-a criticat pe președintele rus, și l-a sprijinit pe fostul lider georgian Mihail Saakașvili, care a venit la putere în țara sa în 2003, după „Revoluția trandafirilor“.
Citiți întregul articol AICI.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an