Putin şi Merkel se întâlnesc la Hamburg - ce îi apropie şi ce îi desparte. Va amintiţi episodul Konni?
Doi dintre cei mai longevivi lideri ai Europei şi unii dintre cei mai puternici oameni ai planetei, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, se vor întâlni în această săptămână la Summit-ul G20 de la Hamburg.
Una dintre primele lor întâlniri oficiale a avut loc în urmă cu 10 ani, în iunie 2007. Atunci, Putin a vrut să o intimideze pe Merkel aducându-şi labradorul, Connie (Konni), la întrevederea oficială, aminteşte USA Today. De altfel, preşedintele rus obişnuia să ia câinele la întâlniri cu lideri mondiali.
Asta nu ar fi fost neapărat un impediment sau incident diplomatic, doar că de zeci de ani lui Merkel îi este frică de câini şi asta se ştia.
Evenimentul s-a petrecut în cadrul unei întâlniri de la reşedinţa din Soci a preşedintelui rus. După mai mulţi ani, Putin a susţinut că nu a intenţionat să o sperie pe Merkel cu câinele său şi că nu ştia despre fobia acesteia.
Merkel le-a spus apoi jurnaliştilor, potrivit CNN: „Înţeleg de ce a fost nevoie să facă asta - să dovedească faptul că este bărbat. Îi este frică de propriile slăbiciuni. Rusia nu are nimic - politică sau economie de succes. Tot ce are e asta”.
Acest eveniment subliniază o relaţie politică încordată care va fi testată din nou atunci când cei doi lideri vor participa la summit-ul de vineri şi sâmbătă, la care va veni şi preşedintele american Donald Trump. Cei trei sunt cei mai puternici oameni ai lumii, potrivit Forbes.
Merkel se opune susţinerii lui Putin pentru preşedintele sirian Bashar al Assad în războiul civil din Siria, dar şi susţinerii Rusiei pentru mişcarea separatistă din estul Ucrainei.
Totodată, Merkel se îngrijorează că hackerii ruşi i-ar putea afecta campania electorală pentru un al patrulea mandat de cancelar, înainte de alegerile din luna septembrie.
„Totdeauna s-a spus în Germania că Rusia este un prieten. Astăzi, spunem nu doar că nu este un prieten, ci nici nu mai este un partener. Însă este în continuare un vecin şi asta este lumea în care trăim”, a declarat Michael Broening, analist politic la fundaţia politică Friedrich-Ebert-Stiftung, din Berlin.
Însă, în ciuda diferenţelor dintre ei, pe Merkel şi pe Putin îi leagă mai multe lucruri. Unul ar fi faptul că liderul german şi-a primit educaţia în Germania de Est, care era sub control sovietic în acea perioadă.
Apoi, Merkel vorbeşte limba rusă şi adoră literatura din această ţară, în timp ce Putin vorbeşte germana şi are o fiica născută în Germania, unde liderul de la Kremlin a petrecut cinci ani că ofiţer KGB.
Cei doi sunt de vârste apropiate - Merkel are 62 de ani, Putin are 64 -, amândoi s-au născut în fostul bloc estic, amândoi şi-au dobândit experienţa politică de bază într-o vreme în care a fost doborât Zidul Berlinului, în anul 1989.
Însă, de atunci, Merkel s-a orientat către Vest, iar Putin către Est.
Sursa: ziare.com
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională