PUNCT în dosarul „Gemenii” și 2,12 de milioane de euro despăgubiri: Înțelegerea Guvernului de la Chișinău cu proprietarii clădirii din cauza cărora statul a fost condamnat la CtEDO
3051
ZdG
Guvernul a îndeplinit în totalitate decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) în cauza Ojog și alții v. Republica Moldova, cunoscută opiniei publice ca „dosarul Gemenii”, reclamanții primind suma de 2,12 milioane de euro.
Totuși, banii au fost achitați de S.A. „Gemeni”, care a propus Guvernului să preia asupra sa achitarea acestei sume, în schimbul cedării în favoarea sa a acțiunilor deținute de către reclamanți în S.A. „Gemeni”.
Curtea Supremă de Justiție a respins, pe 9 iunie curent, cererea de revizuire a reclamanților, care solicitau revenirea la situația din anul 2005, până a fi lipsiți abuziv de clădirile deținute în S.A. „Gemeni”, motivul fiind că despăgubirea pentru prejudiciul material acordată de CtEDO le-a fost achitată în totalitate.
Potrivit Agentului guvernamental al R. Moldova la CtEDO, Oleg Rotari, în rezultatul mai multor negocieri la care reclamanții nu au vrut să participe, Guvernul Republicii Moldova a luat decizia să semneze un contract de tranzacție cu S.A. „Gemeni” prin care ultima se obliga să achite Guvernului 2,12 milioane de euro și o parte substanțială a dobânzii de întârziere în schimbul retragerii cererii de revizuire prin care se solicita revenirea la situația din 2005. De asemenea, Guvernul se obliga să-i cedeze S.A. „Gemeni” acțiunile reclamanților care i-ar fi revenit după achitarea acelei sume.
„Respectivul contract de tranzacție a fost semnat la 5 mai 2021. S.A. „Gemeni” a achitat Guvernului Republicii Moldova sumele prevăzute în contract la 26 mai 2021, Guvernul transferându-le reclamanților trei ore mai târziu”, arată Agentul guvernamental într-un comunicat de presă.
CITIȚI și DOC // NU cinci, dar OPT judecători s-ar face vinovați de condamnarea R. Moldova la CtEDO în dosarul „Gemenii”: Ministerul Justiției a făcut publică lista hotărârilor Înaltei Curți de la Strasbourg în cauzele moldovenești din ultimii 19 ani
Amintim că R. Moldova a fost condamnată în anul 2020 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) să plătească despăgubiri de 1,5 milioane de euro și să întroarcă bunuri de 2,1 milioane de euro în renumitul „dosar Gemenii”, plus alte 15 mii de euro drept prejudicii morale și cheltuieli de judecată.
Povestea acestui dosar a apărut în anul 2003, când, la cererea reclamanților, în calitate de acționari minoritari cu 41,85%, instanțele naționale de judecată au dispus lichidarea S.A. „Gemeni”. Ulterior, de asemenea la solicitarea reclamanților, prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 3 martie 2004, aceștia au obținut aproximativ 71% din suprafața totală a imobilelor S.A. „Gemeni” în proprietate privată.
Acționarii deposedați de bunuri s-au adresat la CtEDO, reclamând faptul că din acționari minoritari cu 41,85% din acțiunile lor deținute în S.A. „Gemeni”, aceștia deveniseră proprietari a mai mult de două treimi din imobilele întregului complex de clădiri, ajutați de judecători, și au obținut câștig de cauză.
„Datorită eforturilor considerabile depuse, Guvernul Republicii Moldova a reușit deopotrivă să execute hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, economisind peste 47 de milioane de lei de la bugetul național, precum și să păstreze integritatea unei afaceri importante pentru economie Republicii Moldova”, cităm din același comunicat de presă al Agentului guvernamental al R. Moldova la CtEDO.
35
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
251
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
321
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
549
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
594
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
779
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1188
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2453
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1394
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1939
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1830
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
15.06.2026
10:58
223
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
308
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
535
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
584
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
761
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1165
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2428
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1375
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1922
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1813
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1893
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2357
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2055
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1903
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1965
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1853
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2502
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2254
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2235
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2079
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1833
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1830
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1584
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1339
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1351
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1293
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














