Prognoza meteo pentru acest weekend: Temperaturi de + 33 de grade Celsius
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează vreme stabilă și frumoasă pentru următoarele zile, cu cer senin și mult soare. Vineri este posibil să cadă ploi de scurtă durată în unele zone ale țării, însă cantitatea de apă nu va fi înseamnată.
De sâmbătă vremea se încălzește și mai tare, iar termometrele indică + 32 de grade Celsius ziua în centrul republicii. Vântul va sufla mai puternic sâmbătă, cu până la 12 m/s, însă duminică se mai domolește.
Și pe parcursul nopții va fi cald, minimele vor ajunge și până la + 19, + 20 de grade. Presiunea atmosferică va fi normală.
Temperaturile înalte se vor menține și pe parcursul săptămânii viitoare, transmit meteorologii. Cel puțin, în primele zile ale săptămânii soarele va arde și nu vor mai cădea ploi.
Potrivit meteorologilor, vremea se va menține stabilă.
Sute de arme deținute ilegal, predate benevol Poliției în ultimele două luni, pentru a scăpa de închisoare: Peste 20 000 de arme, distruse în ultimii zece ani
Vlad Filat scapă de închisoare într-un dosar privind o pretinsă spălare a peste 12 MILIOANE de lei. Decizia JUDECĂTORILOR: „Fapta nu întrunește elementele infracțiunii”. Ex-premierul vrea tragerea la răspundere a procurorilor
Tot ce trebuie să știm despre alegerile europarlamentare, la care pot VOTA și cetățenii R. Moldova cu pașaport al României. Ce salarii au europarlamentarii și câți deputați trimite la Bruxelles fiecare stat UE