19:03:40 03.05.2024
Stiri

Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al tinerei găsite moarte într-o pădure: „A fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului”

Actualitate 22.04.2024 12:36 Vizualizări1686 Autor: Ziarul National
Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al tinerei găsite moarte într-o pădure: „A fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului” Captură video
Bărbatul reținut în cazul omorului tinerei de la Orhei


Procuratura raionului Orhei a pornit, pe 20 aprilie curent, urmărirea penală pentru omorul intenționat al tinerei însărcinate în luna a șasea, cadavrul căreia a fost găsit sâmbăta trecută într-o fâșie forestieră de lângă satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Pe caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului. Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte. Vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz”, a anunțat luni Procuratura Generală.

Amintim că tânăra de 19 ani a dispărut în seara zilei de 12 aprilie curent, după ce a urcat într-o mașină, pe o stradă din municipiul Orhei. Fata, studentă la Colegiul pedagogic din Orhei, se întorcea la cămin, după ce a făcut meditații cu un copil din localitate.

Pe 15 aprilie, procurorii au pornit o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane, iar la scurt timp a fost stabilită identitatea șoferului în automobilul căruia a urcat tânăra, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere.

Bărbatul de 45 de ani, care locuiește în satul Chițcanii Vechi din raionul Telenești, a fost reținut pe 16 aprilie și a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta nu-și recunoaște vina și nu cooperează cu organul de urmărire penală.

Cadavrul fetei a fost găsit la 21 de kilometri distanță de domiciliul persoanei arestate.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pentru omorul intenționat al unei femei gravide de la 15 la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md