Președintele Emmanuel Macron, suspectat de favoritism, va fi anchetat de magistrații francezi
Judecători de instrucţie vor ancheta asupra unor suspiciuni de favoritism în organizarea unei deplasări a lui Emmanuel Macron la Las Vegas, în ianuarie 2016, pe când era ministru al Economiei, a anunţat vineri Parchetul din Paris, noteză Adevărul citând AFP.
„Ţinând cont de elementele anchetei preliminare“ deschise la 13 martie, Parchetul din Paris a decis să lanseze vineri o procedură judiciară contra unei persoane necunoscute pentru „favoritism şi primire de favoruri“, a precizat Parchetul din Paris. Justiţia franceză vrea să afle detalii legate de organizarea deplasării din 6 iulie 2016 a lui Emmanuel Macron la Consumer Electronics Show (CES), o reuniune mondială de inovaţie tehnologică.
Business France, o agenţie publică al cărei director general era pe atunci actualul ministru al Muncii, Muriel Pénicaud, este suspectată că nu a făcut o licitaţie pentru organizarea acestui eveniment şi a încălcat astfel reglementarea privind achiziţiile publice. Evenimentul a fost încredinţat gigantului în domeniul comunicării Havas.
Emmanuel Macron şi cabinetul său „nu au nicio treabă cu această situaţie“, a dat asigurări la 8 martie fostul ministru francez al Finanţelor Michel Sapin după primele dezvăluiri ale săptămânalului satiric „Le Canard enchaine“ despre această deplasare controversată.
ATENȚIE, ŞOFERI! Traficul rutier, suspendat pe mai multe străzi din Chișinău, în perioada 8 - 10 mai. Cum va circula transportul public
Tehnică militară pe drumurile din R. Moldova și aeronave militare ale SUA în spațiul nostru aerian: Precizările Ministerului Apărării
Regiunea separatistă Transnistria ar urma să fie REINTEGRATĂ înainte de aderarea R. Moldova la UE. Maia Sandu, la Oslo: „Rusia investește mult în dezinformare, nicio altă ţară nu poate să facă față resurselor pe care le investeşte Putin”